Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat, duminică seară, că scutul de la Deveselu este ”un element de securitate fantastic”, care şi-a demonstrat funcţionarea. ”Când cineva se gândeşte ca o rachetă balistică să traverseze o zonă pe care scutul de la Deveselu o mătură, îşi dă seama că pe acolo nu poate să treacă”, a transmis ministrul.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat, duminică seară, la Antena 3, că sistemele antirachetă sunt în alertă în permanenţă.
”De când sunt băgate în priză sunt în alertă şi am tot văzut zilele astea tot felul de discuţii, vai, s-a întâmplat ceva spectaculos pentru că a urcat gradul de alertă la Deveselul de la 3 la 2, că e invers, 1 este cel mai grav, 5 este cel mai puţin semnificativ. Asta se întâmplă cu o frecvenţă de multe ori şi zilnică şi săptămânal. În funcţie de ce se întâmpla în lume, există indicator care modifică acest grad de alertă”, a explicat ministrul Apărării.
Potrivit acestuia, scutul de la Deveselu a fost proiectat şi a fost poziţionat în principal pentru două aspecte: ”Pentru plecarea rachetelor din Rusia şi pentru coborarea rachetelor dinspre Iran. Doar acolo este segmentul în care rachetele pot fi interceptate, pe segmentul de plecare şi pe segmentul de coborâre. Geometric, de la Deveselu sunt acoperite aceste ambele scenarii. Funcţionează. S-a dovedit funcţional pe nave în Marea Mediterană. Îl avem în România şi este un element de securitate fantastic”.
Radu Miruţă a reiterat ideea că scutul este un element de descurajare: ”Când cineva se gândeşte ca o rachetă balistică să traverseze o zonă pe care scutul de la Deveselu o mătură, îşi dă seama că pe acolo nu poate să treacă. Şi asta este un element care ne sporeşte nouă capacitatea de a descuraja. Te descurajezi să ai o astfel de acţiune pentru că ştii, unu, că vei fi interceptat, nu-ţi vei atinge scopul, doi, ştii că se întâmplă asta într-o ţară membră NATO, care implică reacţia tuturor ţărilor membre NATO în ansamblu, conform Tratatului.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat recent că gradul de alertă la Deveselu a crescut şi a scăzut constant în ultima perioadă, pe fondul evenimentelor care se întâmplă în plan extern.
Dacă înainte de conflictul din Iran gradul de alertă era la 3, după debutul războiului a urcat la 2.
”Este o chestiune care este asociată evenimentelor, nu care este asocată pur şi simplu doar unei idei de conflict din Iran”, a precizat ministrul Apărării.



