Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, afirmă că forţele armate care apără spaţiul aerian al României nu pot doborî în orice circumstanţă dronele neautorizate, pentru că sunt situaţii în care există riscul ca acestea să cadă în zone populate. Miruţă mai spune că, de altfel, sunt cazuri în care dronele implicate în războiul din Ucraina şi care au drept ţintă porturile ucrainene de la Dunăre intră preţ de doar câteva secunde şi pot să ciupească spaţiul aerian românesc.


