Reducerea impozitului pe carburant ar pune presiune suplimentară pe buget, iar menținerea obiectivului de diminuare a deficitului rămâne singura opțiune rațională, în pofida scumpirii energiei și a presiunilor sociale, arată Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, într-un articol publicat pe blogul ‘Opinii BNR’, intitulat ‘Joaca cu focul: aruncând benzină pe deficitul bugetar’.
‘Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB. După instalarea Guvernului Bolojan a fost demarat un program pe 7 ani de revenire a deficitului bugetar în limitele prevăzute de Tratatul de la Maastricht, adică nu mai mult de 3% din PIB. Misiunea de îndeplinit este deosebit de dificilă, întrucât se vor manifesta, concomitent, numeroase evoluții opuse inevitabile, printre care cele mai dificile vor fi creșterea plăților pentru dobânzile aferente datoriei publice (ce vor ajunge, în acest an, la peste 60 miliarde de lei, adică 3% din PIB și vor crește an de an!) și majorarea cheltuielilor militare, de la sub 2% din PIB în anii anteriori, la 5% din PIB în câțiva ani de acum înainte’, scrie Eugen Rădulescu.
El menționează că nici factorul demografic nu ajută: în următorii 5-7 ani vor ieși la pensie generațiile, numeroase, cunoscute sub numele de ‘decreței’ astfel încât piața muncii va fi mai restrânsă și va plăti pensii unui număr mai mare de pensionari.
‘Situația a fost și este pe muchie de cuțit. Nu avem decât o singură soluție: să ținem cu dinții de programul de diminuare a deficitului asumat de Guvern și aprobat de Parlament, program care a fost agreat și cu Comisia Europeană. Nu este plăcut, este cu mult mai confortabil să trăim pe datorie, pe seama deficitelor care se tot acumulează, nu? Ei bine, nu! Din 2017 încoace am tot înregistrat deficite ce au arătat doar un lucru: iresponsabilitatea guvernanților din această perioadă. A venit momentul notei de plată pentru bunăstare pe datorie. Pentru că nu a fost inventat încă mecanismul prin care o țară să trăiască la nesfârșit mai bine decât reușește să producă’, afirmă Eugen Rădulescu.
Autorul precizează că cifrele legate de deficitul bugetar și datoria publică sunt pentru el, ca macroeconomist, la fel de semnificative ca rezultatele analizelor medicale ale unui pacient pentru un medic.
‘Sunt pregătit să înțeleg că marea majoritate a oamenilor nu au cunoștințele care să îi ajute să realizeze ce grav este să ai un deficit care reprezintă cam o treime din veniturile bugetare ale unui an, așa cum puțini dintre noi știu cât ar fi bine să fie acidul uric în sânge. Când mergem la doctor, însă, rezultatele analizelor noastre sunt comparate cu nivelurile considerate normale, așa că știm imediat că un parametru sau altul este în afara plajei aferente omului sănătos – chiar dacă, desigur, semnificația abaterilor ne scapă celor mai mulți dintre noi, profanii. Indicatorii macroeconomici nu se bucură, nici pe departe, de tabele ale valorilor recomandate recunoscute de breasla specialiștilor în domeniu. Revenind la deficitul bugetar, nu doar valoarea absolută, de peste 9% din PIB, contează, ci și cât reprezintă ea din totalul veniturilor, fiscale sau totale, ale statului și, mult mai important, cu ce dobânzi se poate împrumuta statul pentru a acoperi deficitul respectiv. Dacă luăm toți acești parametri împreună, vedem că dobânzile plătite de România pentru o datorie de 60% din PIB sunt mai mari decât cele plătite de Franța, pentru o datorie de peste 120% din PIB’, a subliniat Eugen Rădulescu.
Conform economistului, motivele pentru această stare de lucruri sunt destul de numeroase și țin de capacitatea de a produce a economiei, de adâncimea pieței financiare, de nivelul rating-ului de țară.
Autorul atrage atenția că piețele financiare înțeleg mai puțin ‘creativitatea’ unor guverne și, fără pic de simț al umorului, adaugă tot mai multe puncte de bază (un punct de bază este 1% dintr-un punct procentual) la riscul de țară, pe măsură ce dezmățul bugetar devine tot mai irațional.
El precizează că în acest fel am ajuns să plătim cele mai înalte dobânzi dintre țările cu rating ‘recomandat investițiilor’ din Europa (împărțind podiumul cu Ungaria, țara care are un acces foarte limitat la fonduri europene și are rezultate macroeconomice deplorabile de mulți ani), deși eram, încă, sub pragul celor 60% din PIB datorie bugetară totală.
‘Primele 7 luni de aplicare a programului Guvernului au fost încurajatoare. Deficitul bugetar de la finele anului 2025, încă foarte ridicat, de 7,7% din PIB (pe baza plăților efective) este, totuși, mai mic decât angajamentul guvernului, de 8,4% din PIB. Prima lună din acest an a adus un mic excedent, față de deficitul foarte mare din ianuarie 2025 (de notat: în ambele situații, bugetul pentru anul respectiv nu fusese adoptat, deci cheltuielile au fost oarecum reduse, dar cu rezultate foarte diferite între cei doi ani). Altfel spus, avem un început de a ne ține de promisiune, ceea ce nu ni s-a mai întâmplat de ceva ani. Asta este o veste foarte bună. ‘Analizele’ economiei se îmbunătățesc semnificativ – iar piețele financiare au reactionat pozitiv, reducând dobânzile la care ne putem împrumuta, scrie Eugen Rădulescu.
El amintește că războiul din Iran a aruncat în aer piața hidrocarburilor iar prelungirea conflictului ar putea împinge prețurile cu mult mai sus decât sunt în prezent.
‘Războiul din Iran a aruncat în aer piața hidrocarburilor; prețul petrolului și al gazului lichefiat s-a dublat în câteva săptămâni, iar prelungirea conflictului ar putea împinge prețurile cu mult mai sus decât sunt ele astăzi. Desigur, implicațiile acestor evoluții sunt severe: numeroase produse și servicii se vor scumpi, ceea ce va împinge în sus ratele inflației și, mai mult ca sigur, va duce la reducerea creșterii economice. Agricultura ar avea, probabil, mai mult de suferit, întrucât lucrările agricole și irigațiile sunt afectate serios de prețul energiei, iar îngrășămintele s-ar scumpi foarte mult, de asemenea; datorită problemelor probabile de cash flow, fermierii ar putea întârzia unele lucrări, ceea ce ar putea duce și la diminuarea producției. În prezent, unii analiști avertizează asupra riscurilor unei perioade de stagflație, ca în cazul primului șoc petrolier, din 1973 (personal, nu cred așa ceva: atunci criza nu a fost datorată numai creșterii de 4 ori a prețului petrolului, ci și politicilor inadecvate ale guvernelor occidentale)’, a scris Eugen Rădulescu.
El susține că numeroase țări au adoptat deja măsuri de limitare a impactului creșterii prețului petrolului, fie prin reduceri temporare de taxe sau prin subvenții la pompă, fie prin ajutoare țintite pentru transportatori și gospodării vulnerabile. Guvernul României a anunțat și el o serie de măsuri, cum ar fi limitarea adaosului comercial la vânzarea de carburant, dar s-a ferit să promită reduceri, fie și temporare, de accize sau alte taxe. În opinia autorului motivul este legat de faptul că plătim pentru dezastrul bugetar din anii anteriori.
‘Este adevărat că peste jumătate din prețul la pompă este impozit. Așa este peste tot în Europa. Benzina de la noi o fi mai scumpă decât cea din Bulgaria, dar e mai ieftină decât în marea majoritate a celorlalte state ale UE. Pe aceste impozite se bazează bugetul – adică cel care ar trebui să ajungă la un deficit de 6,2% din PIB în acest an. Ce alegem? Să reducem impozitul pe carburant sau să ținem cu dinții de obiectivul reducerii deficitului bugetar? Mă tem că a doua opțiune este singura rațională. Cred că posesorii de autovehicule ar putea experimenta pentru scurt timp transportul în comun, și așa marile orașe sunt sufocate de traficul rutier, asta dacă majorarea cu 50-100 de lei a costului unui plin de carburant este considerată prea mare. Iar dacă se va întâmpla ca, urmare a crizei, să continue creșterea prețului la hidrocarburi pe plan mondial, cred că Guvernul va adopta măsuri țintite, care să îi protejeze, fie și parțial, pe agricultori și pe transportatori. Nu mă aștept să îmi crească popularitatea după asemenea comentarii. Ceea ce înțeleg eu, poate mai bine decât mulți alții, este că anul acesta vom plăti peste 60 miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică. Dacă ținem cu dinții de a folosi doar autoturismul pentru orice drum, la costuri ‘acceptabile’, aceste dobânzi vor crește până într-atât încât nu vom mai avea resurse decât pentru a le plăti. Iar costurile ‘acceptabile’ vor rămâne doar o amintire’, a mai scris Eugen Rădulescu.
