Rafila: Contractul de finanţare pentru noul spital de pneumoftiziologie de la Braşov ar putea fi semnat până la sfârşitul anului

Contractul de finanţare pentru realizarea noului spital de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase de la Braşov ar putea fi semnat până la sfârşitul anului sau cel mai târziu la începutul anului viitor, fondurile necesare pentru acest proiect urmând să fie asigurate din împrumutul pe care l-a contractat Guvernul cu Banca Europeană de Investiţii, au anunţat, vineri, la Braşov, într-o conferinţă de presă comună, primarul braşovean George Scripcaru şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Conform ministrului Sănătăţii, acest proiect a fost „din păcate, mai mult discutat politic, în loc să existe soluţionări care să ducă la semnarea contractului de finanţare”, iar documentaţia prezentată de fostul primar Allen Coliban „nu a fost elaborată corespunzător”, motiv pentru care s-a produs o întârziere din cauza căreia acest spital nu putea fi finalizat în termenul solicitat prin PNRR.

„După cum ştiţi, iniţial a fost inclus în PNRR şi nu l-a scos nimeni de acolo. S-a schimbat abordarea şi am avut cu domnul primar Scripcaru mai multe discuţii la Bucureşti (în ultimele luni – n.r.). (…) Nu avea rost ca cineva să se opună acestui proiect, dar au fost neconcordanţe şi inadvertenţe cu privire la indicatorii tehnico-economici, la partea legată de modul de construire pe un teren care iniţial a avut destinaţie de teren arabil. (…) Acest proiect, fiind aprobat în PNRR, poate beneficia – şi Guvernul a emis o hotărâre în acest sens la un moment dat – de finanţare din surse multiple şi are posibilitatea de a fi finanţat din împrumutul de la BEI de circa 2,5 miliarde de euro şi din care va fi dezvoltată infrastructură spitalicească nouă în toată ţara. (…) Am făcut demersuri pentru ca, în momentul în care această finanţare va deveni disponibilă, de la sfârşitul anului, toate spitalele care sunt eligibile (…) să beneficieze de finanţare cât mai rapidă”, a afirmat Alexandru Rafila.

Totodată, ministrul Sănătăţii a menţionat că un „obstacol” în semnarea contractului pentru proiectul acestui spital de la Braşov este plângerea penală depusă de USR pe această temă la Parchetul European.

Primarul George Scripcaru a menţionat că pentru realizarea acestui spital există în derulare o licitaţie cu clauză suspensivă, „care se află într-o fază foarte avansată”, la care au participat patru ofertanţi, în prezent procedura fiind în etapa de evaluare a ofertelor.

Totodată, edilul a precizat că terenul pe care urmează să fie construit spitalul va fi scos din circuitul agricol odată cu emiterea autorizaţiei de construcţie.

„Sunt încrezător că, până la sfârşitul anului sau începutul anului viitor, vom ajunge să semnăm acest contract de finanţare”, a mai afirmat primarul George Scripcaru.

Valoarea estimată a contractului pentru realizarea spitalului este de 438,6 milioane de lei inclusiv, din care 16 milioane fără TVA reprezintă proiectarea.

Viitorul spital va avea 79 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă şi 22 pentru structura de spitalizare de zi. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Doliu în lumea fotbalului – Un fost internațional cu meciuri în Ligue 1 și LaLiga s-a stins la numai 35 de ani

Subsidiara Poştei Române din Republica Moldova a lansat platforma de e-commerce EUlivrez.md