Costurile ridicate au împiedicat dezvoltarea proiectelor de hidrogen verde, însă noile reglementări de rafinare ale Uniunii Europene (UE) oferă o soluție pentru implementarea acestei tehnologii ecologice la scară largă, potrivit unui nou raport al Wood Mackenzie. Analiștii spun că rafinăriile europene vor trebui să integreze anual aproximativ 0,5 milioane de tone de hidrogen verde până în 2030 pentru a respecta noile obligații. Această schimbare vizează înlocuirea a aproape 30% din hidrogenul cu emisii ridicate utilizat în prezent.
Sectorul de rafinare, împreună cu producția de amoniac și metanol, reprezintă în prezent 98% din cererea globală de hidrogen. Raportul, intitulat „Nu-i așa ironic? Cum ar putea rafinăriile europene de petrol să ofere o cale pentru extinderea hidrogenului verde”, notează că preferința politică a Uniunii Europene pentru hidrogenul verde – în detrimentul hidrogenului albastru – tinde să stabilizeze proiectele în curs și să limiteze riscurile de anulare.
Din cele 6 milioane de tone pe an (Mtpa) de capacitate de hidrogen cu emisii reduse de carbon care au primit o decizie finală de investiție (FID), peste 5 miliarde de dolari au fost deja angajate de rafinăriile europene. Mai multe proiecte de hidrogen verde sunt structurate special în jurul acestui segment pentru a îndeplini obiectivele impuse.
După cum subliniază energynews.pro, rezultatele primei licitații organizate de Banca de Hidrogen a UE confirmă disponibilitatea sectorului de a se adapta. Rafinăriile au depus cele mai mari oferte, cu un cost mediu ponderat de 9,23 dolari pe kilogram. Această disponibilitate reflectă direct presiunea de a respecta termenele limită de reglementare stabilite de UE.
Reducerea costurilor oferă un alt mesaj încurajator: ultimele licitații europene arată o reducere medie de 18% a prețurilor hidrogenului verde, ofertele din Germania scăzând cu peste 55%. Cu toate acestea, adoptarea directivei RED III rămâne inconsistentă între statele membre ale UE.
Această transpunere lentă creează incertitudine juridică, limitând participarea actorilor din industrie în unele țări. Deși cadrul european este în principiu uniform, barierele în
implementare la nivel local continuă să întârzie dezvoltarea proiectelor în diverse sectoare ale pieței interne.
Dincolo de rafinare, reglementările sectoriale ale UE stimulează cererea pe termen lung de combustibili derivați din hidrogen. Regulamentul ReFuelEU Aviation prevede că 6% din combustibilul utilizat în aviația comercială europeană trebuie să fie sustenabil până în 2030, din care 1,2% trebuie să provină din combustibili sintetici pe bază de hidrogen.
Până în 2050, această cerință ar putea impulsiona cererea de până la 8 milioane de tone de hidrogen verde, reprezentând o rată anuală de creștere de peste 15%. Regulamentul maritim FuelEU și orientările Organizației Maritime Internaționale (OMI) sunt, de asemenea, aliniate cu integrarea progresivă a combustibililor marini pe bază de hidrogen.
„Oportunitatea pentru hidrogenul cu emisii reduse de carbon s-a închis”, a declarat Murray Douglas, vicepreședinte al departamentului de cercetare a hidrogenului la Wood Mackenzie. „Sectoarele tradiționale de rafinare, amoniac și metanol înregistrează cele mai mari progrese, devansând numeroase alte sectoare noi cu cerere de hidrogen. Părți din sectorul de rafinare pot fi decarbonizate rapid – și la un cost acceptabil. Însă este necesară o intervenție politică pentru a reduce costul producerii de hidrogen verde și a crește adoptarea de către rafinării.”
Douglas a adăugat: „Sectoarele de transport maritim și aviație dețin o mare parte din potențialul pe termen lung pentru derivații de hidrogen, deoarece aceste sectoare sunt cele mai dificil de electrificat. Provocarea constă în combustibilii competitivi, costurile de producție și forma finală a politicilor care oferă sprijin.”
Conform legislației actuale a UE, combustibilii regenerabili de origine nebiologică (RFNBO) trebuie să reprezinte 1% din consumul de energie în transporturi până în 2030. Acest procent modest reflectă provocările practice ale creșterii barierelor logistice și de aprovizionare din lanțul valoric.
Raportul concluzionează că implementarea cu succes a hidrogenului verde va depinde în primul rând de capacitatea factorilor de decizie politică de a asigura reduceri structurale ale costurilor și de a asigura volumele de utilizare a rafinăriilor. Prin urmare, rafinăriile europene sunt poziționate atât ca factori care facilitează, cât și ca potențiali factori de piață ai acestei tranziții conduse de reglementări.
În iulie 2020, Comisia Europeană a propus o Strategie privind hidrogenul pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic, care vizează accelerarea dezvoltării hidrogenului curat și asigurarea rolului UE ca piatră de temelie pentru un sistem energetic neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Există diferite tipuri de hidrogen, care sunt clasificate în funcție de procesul de producție și de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate. Hidrogenul pur („hidrogen regenerabil” sau „hidrogen verde”) este produs prin electroliza apei folosind electricitate din surse regenerabile și nu emite gaze cu efect de seră în timpul producției sale.
În prezent, hidrogenul joacă doar un rol minor în aprovizionarea generală cu energie. Există provocări în ceea ce privește competitivitatea costurilor, scara producției, nevoile de infrastructură și siguranța percepută. Cu toate acestea, se așteaptă ca hidrogenul să permită transportul, încălzirea și procesele industriale fără emisii în viitor, precum și stocarea energiei intersezonier.
Hidrogenul reprezintă aproximativ 2% din mixul energetic al UE. Aproape tot hidrogenul – 95% – este produs din combustibili fosili, care eliberează 70-100 de milioane de tone de CO2 în fiecare an.
Conform cercetărilor, sursele de energie regenerabilă ar putea acoperi o parte semnificativă a mixului energetic european în 2050, din care hidrogenul ar putea reprezenta până la 20%, în special 20-50% din cererea de energie în transporturi și 5-20% în industrie.
