Raluca Turcan: Nu am avut nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, această piesă de tezaur va fi recuperată / Specialişti cu o reputaţie profesională ireproşabilă din domeniul muzeal au fost atacaţi şi denigraţi din cauza unor hoţi!

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, a declarat joi, după anunţul privind găsirea tezaurului din Olanda, că nu a avut nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, această piesă de tezaur va fi recuperată, ea precizând că specialişti cu o reputaţie profesională ireproşabilă din domeniul muzeal au fost atacaţi şi denigraţi din cauza unor hoţi! Un prim ministru si un partid aflat la guvernare si-au făcut o temă de campanie.

”Sunt extrem de fericită şi nu am avut nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, această piesă de tezaur va fi recuperată. Absolut nicio îndoială. Contractul de asigurare a fost unul solid, dovadă că olandezii au plătit imediat despăgubirea de aproape 6 milioane de euro”, scrie fostul ministru al Culturii din perioada în care tezaurul a fost furat.

Turcan spune că poliţia olandeză s-a străduit foarte mult şi nu a abandonat căutarea, deoarece asigurarea a fost mare şi nimeni nu şi-a imaginat că vor ajunge să o plătească vreodată.

Ea a felicitat, de asemenea, Poliţiei Romane, pentru profesionalism si determinare.

”Să nu uităm un lucru profund nedrept care s-a întâmplat în Romania – specialişti cu o reputaţie profesională ireproşabilă din domeniul muzeal au fost atacaţi şi denigraţi din cauza unor hoţi! Un prim ministru si un partid aflat la guvernare si-au făcut o temă de campanie din atacarea unor oameni fără nicio vină! Şi la ce i-a ajutat? La nimic. Nici specialiştii din muzee şi nici oamenii politici nu pot controla când dau hoţii spargeri. Hoţia trebuie condamnată unanim şi nu oamenii care încearcă să îşi facă treaba ca la carte”, mai comentează deputatul PNL.

viewscnt

Guvernul a stabilit domeniile şi programele de studii universitare şi de master, dar şi numărului maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2026 – 2027

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie cu Corona Braşov şi continuă urmărirea în lupta pentru titlu cu Gloria Bistriţa