Rapid București îl împrumută pe portarul Franz Stolz de la Genoa

„Mă bucur că am venit la Rapid. Îmi amintesc că am jucat împotriva Rapidului, într-un meci amical, acum doi ani, pe când eram la St. Polten. Acum, abia aştept să joc în faţa acestor fani minunaţi, să terminăm cât mai sus în campionat şi să trăim momente frumoase împreună. Hai, Rapid!”, a declarat goalkeeperul austriac.

Stolz, care va împlini 24 de ani pe 14 februarie, a venit la formaţia de Seria A din prima ligă austriacă, de la SKN St. Polten, în urmă cu un an, însă nu a evoluat pentru formaţia italiană, fiind rezerva lui Gollini, ajuns recent la AS Roma, şi a lui Leali, cel care a fost titular în această stagiune la „grifoni”.

Stolz a evoluat pentru naţionalele U18 şi U21 ale Austriei şi a mai jucat în carieră la Kapfenberg, de unde s-a transferat la St. Polten în 2021.

În urmă cu două zile a avut loc o nouă tranzacţie între cele două cluburi patronate de Dan Şucu, portarul elveţian Benjamin Siegrist fiind împrumutat de Rapid la Genoa, până în luna iunie, cu opţiune de cumpărare.

CE de patinaj artistic: Julia Sauter, reprezentanta României, pe locul 8 după programul scurt

Timişoara: Bărbat găsit mort, după ce s-a prăbuşit de la etajul 4 al unui imobil