Rapid a fost echipa cu ocaziile în prima repriză a meciului din Giuleşti cu UTA Arad, dar la pauză cele două formaţii au intrat cu scor alb. Gazdele au deschis scorul în minutul 48, când Paşcanu a înscris cu o lovitură de cap din cornerul executat de Petrila. În minutul 70 Boupendza a fost faultat în careul oaspeţilor de către Conte şi s-a acordat penalti. Tot jucătorul gabonez a executat şi a înscris cu emoţii stabilind scorul final, 2-0 pentru Rapid. Giuleştenii au mai trecut pe lângă majorarea avantajului în minutul 78, la şutul lui Petrila, respins de portarul Popa în bara transversală, însă rezultatul partidei a fost cel stabilit în minutul 72.
Elevii lui Şumudică leagă patru meciuri fără înfrângere în Superligă şu sunt pe locul 5, cu 23 de puncte. UTA este pe 11, cu 18 puncte.
RAPID: Siegrist – Cr. Manea, Cr. Ignat, Paşcanu – Onea, Hromada, T. Christensen (Grameni 65), Borza (Braun 85) – N’Jie (R. Pop 64), Boupendza (Burmaz 88), Petrila (A. Dobre 85). ANTRENOR: Marius Şumudică
UTA ARAD: R. Popa – Dozi, I. Conte, Poulolo, Trif (Râpă 80) – Ghezali (Vuletich 46), Joao Pedro (Hrezdac 80), Fabry – V. Costache (Zsori 80), Kadiri, Omondi (R. Cristea 86). ANTRENOR: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Onea 40, Hromada 45 / Ghezali 45+2
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Vasile Marinescu, Cosmin Bojan
Arbitri VAR: Rareş Vidican – Marius Omuţ