Potrivit unor surse judiciare turcești, citate de Pro TV Ionuț Costea a fost plasat într-un centru de detenție din Istanbul, după ce autoritățile judiciare din Turcia au admis contestația procurorilor împotriva eliberării sale sub control judiciar. Surse oficiale din cadrul Ministerului Justiției de la București au confirmat că fostul bancher va rămâne încarcerat pentru cel puțin 60 de zile, iar perioada de detenție se poate extinde la 90 de zile, timp în care se va decide dacă va fi extrădat în România.
Ionuț Costea este dat în urmărire internațională, având pe numele său un mandat de executare a unei pedepse de șase ani de închisoare. Ministerul Justiției de la București a cerut insistent reținerea acestuia și demararea procedurilor de extrădare. În primă fază, magistrații turci au considerat că fostul bancher poate fi lăsat în libertate sub control judiciar pe durata analizării cererii de extrădare.
Însă, contestația depusă de procurorii turci a fost admisă, iar Costea a fost plasat din nou în detenție, în așteptarea deciziei privind trimiterea sa în România.
Autoritățile din România rămân în contact cu partea turcă pentru a urgenta procesul de extrădare. Decizia finală va aparține instanțelor din Istanbul, care trebuie să analizeze toate documentele depuse de Ministerul Justiției de la București.
Situația lui Ionuț Costea rămâne incertă, dar în prezent, acesta va rămâne în detenție cel puțin 40 de zile până la o hotărâre definitivă privind extrădarea sa în România.