Război comercial – China este tot mai aproape de un scenariu în care nu mai are nimic de pierdut

„Marja de profit a sectorului de export chinez (pentru sectoarele cu valoare adăugată mare) este de aproximativ 30% sau 40%. Dacă SUA impun tarife mai mari de 35%, ar elimina majoritatea beneficiilor acestora. Indiferent dacă tariful este de 70% sau 100% nu va conta, deoarece practic împiedică deja China să facă comerţ, cel puţin direct, cu Statele Unite”, a declarat Dan Wang, directoarea pentru China a Eurasia Group, într-un raport adresat abonaţilor.

Potrivit lui Wang, exportatorii chinezi vor opta să caute pieţe alternative, în special în Sudul Global, şi să reducă livrările directe către Statele Unite. Şi aceasta pentru că, pentru a evita tarifele, multe companii chineze îşi reexportau produsele prin ţări precum Vietnam, dar între timp Washingtonul a impus tarife şi Hanoiului, care ajung la 46%.

„Dar dacă yuanul, moneda chineză, rămâne stabil în raport cu dolarul, consumatorii americani vor ajunge să suporte costuri mai mari decât exportatorii chinezi”, adaugă ea.

Beijingul a anunţat că nu va ceda în faţa preşedintelui american în ceea ce priveşte politica comercială şi a răspuns la tarifele de 34% la mărfurile chinezeşti anunţate de Donald Trump pe 2 aprilie, impunând acelaşi procent pentru mărfurile din SUA.

După contraatacul chinez, republicanul a ameninţat că va impune tarife suplimentare în valoare de 50%, ducând tariful total pentru mărfurile chinezeşti la 104% şi confirmând o escaladare rapidă a războiului comercial dintre cele două mari economii ale lumii.

Anterior, Trump declarase că Beijingul doreşte „cu disperare” un acord privind tarifele şi a apreciat că autorităţile chineze nu ştiu „cum să înceapă” să negocieze, insistând totodată că la Casa Albă se aşteaptă un apel din partea preşedintelui chinez Xi Jinping.

De asemenea, în potenţialele negocieri viitoare dintre Beijing şi Washington este în discuţie viitorul aplicaţiei TikTok din SUA, despre care administraţia Trump a cerut să fie separată de compania mamă, compania chineză ByteDance, pentru a putea opera în Statele Unite.

Sursa: www.stiripesurse.ro

EXCLUSIV Scandalul Neptun Deep privind posibilele ‘explozii’ – Ministrul Energiei: ‘Nu se preconizează niciun pericol!’

Lasconi: Nu mă retrag / I-aş întreba pe colegii mei cât este darul şi cine îl dă pentru susţinerea lui Nicuşor Dan / De ce independentul are acum nevoie de susţinerea unui partid