Rusia a început sâmbătă evacuarea a 198 de angajaţi de la centrala nucleară din Bushehr (Iran), după un nou atac asupra zonei centralei, care a avut loc sâmbătă şi care a fost condamnat „cu fermitate” de Moscova. „Principala etapă a evacuării angajaţilor Rosatom din Iran a început astăzi, conform planului”, a declarat directorul general al Rosatom, Alexei Likhachev, citat de agenţia Tass.
Autobuzele care transportau „198 de persoane” au plecat spre graniţa cu Armenia „la aproximativ 20 de minute după” un nou atac asupra zonei centralei nucleare, a precizat el, adăugând că aceasta a fost „cea mai mare evacuare” a personalului rus de la această centrală de la începutul războiului din Orientul Mijlociu.
Complexul acestei centrale din sudul Iranului a fost lovit sâmbătă de un atac american-israelian, în urma căruia a murit un agent de securitate, a relatat un post de ştiri de stat iranian. Rusia a construit parţial această centrală, iar tehnicieni ruşi contribuie la funcţionarea ei.
O zonă vizată anterior de trei ori
„Condamnăm ferm această acţiune nefastă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova, într-un comunicat, solicitând încetarea „imediată” a atacurilor „asupra instalaţiilor nucleare iraniene, inclusiv asupra centralei nucleare de la Bushehr”.
Este a patra oară când această zonă situată pe malurile Golfului este vizată de la începutul războiului din Orientul Mijlociu declanşat de atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, potrivit agenţiei de presă iraniene Irna. „Probabilitatea riscului de pagube sau a unui potenţial incident nuclear nu face decât să crească, din păcate, de la o zi la alta, aşa cum au arătat evenimentele de azi-dimineaţă”, a declarat Likhatchev jurnaliştilor ruşi.
Câteva zeci de cetăţeni ruşi fuseseră deja evacuaţi de la centrală în primele zile ale războiului. La 25 martie, 163 de angajaţi au părăsit din nou amplasamentul după un atac, Likhatchev excluzând atunci posibilitatea unei plecări totale a angajaţilor Rosatom, afirmând că „câteva zeci de persoane” ar trebui să rămână la faţa locului.



