La 24 februarie 2025, se vor împlini trei ani de când Rusia a atacat Ucraina. AFP trece în revistă câteva dintre momentele esenţiale ale acestui al treilea an de război în câteva cuvinte şi cifre relevante.
KURSK
La începutul lunii august 2024, trupele ucrainene au lansat un atac surpriză în regiunea de frontieră Kursk (vestul Rusiei), unde încă rezistă în ciuda contraofensivei ruse lansate pentru a le expulza. La 13 februarie, Kievul a declarat că ar controla 500 km², cu două treimi mai puţin decât cei 1.400 km² revendicaţi la începutul atacului.
Sute de civili ruşi nu au avut timp să se evacueze şi se află încă în zona din apropierea luptelor, rupţi de familiile lor şi de restul Rusiei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că este dispus să facă un „schimb” de teritorii în cazul unor negocieri de pace cu Moscova – cu alte cuvinte, să schimbe această mică parte ocupată a regiunii pentru bani – însă Kremlinul a respins această idee.
NORD-KOREENII
Presupusa implicare a unei armate străine a fost o escaladare majoră a conflictului. Potrivit Ucrainei, Statelor Unite şi Coreei de Sud, Coreea de Nord a trimis peste 10.000 de soldaţi pentru a ajuta forţele ruse în regiunea Kursk începând cu luna octombrie, un fapt pe care nici Moscova, nici Phenianul nu l-au recunoscut.
Kievul a afirmat recent că aceşti soldaţi au fost „retraşi” din cauza pierderilor importante, înainte de a raporta că aceştia luptă din nou în regiune.
Serviciile secrete sud-coreene au estimat în ianuarie 2025 că aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2 700 răniţi.
Phenianul a fost, de asemenea, acuzat luni de zile de Kiev şi de Occident că furnizează proiectile de artilerie şi rachete balistice Rusiei.
OREŞNIK
Rusia a folosit ultima sa generaţie de rachete Oreşnik la 21 noiembrie 2024 împotriva oraşului Dnipro din centrul-estul Ucrainei, ca răspuns la atacurile ucrainene cu rachete americane şi britanice cu rază lungă de acţiune.
Pentru acest atac fără precedent, arma experimentală a purtat focoase convenţionale. Însă ea poate fi echipată cu focoase nucleare şi poate lovi ţinte aflate la mai multe mii de kilometri distanţă.
Liderul rus Vladimir Putin a ameninţat că o va folosi împotriva „centrelor de decizie” de la Kiev.
4.360 KM PĂTRAŢI
Forţele ruse au avansat cu 4 360 km2 în Ucraina începând din 24 februarie 2024, de aproape 22 de ori mai mult decât în timpul celui de-al doilea an de război (200 km2), potrivit analizei AFP a datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW), la data de 16 februarie.
Aproape trei sferturi din teritoriul cucerit de ruşi se află în estul regiunii Doneţk, unde trupele Moscovei au revendicat capturarea oraşului Toreţk la 7 februarie 2025 şi se află în pragul unui alt mare oraş minier, Pokrovsk.
61 DE MILIARDE DE DOLARI
În aprilie 2024, Statele Unite au votat pentru acordarea unui ajutor economic şi militar de 61 de miliarde de dolari Ucrainei, după luni de negocieri în Congres.Între realegerea lui Donald Trump în noiembrie şi predarea puterii la 20 ianuarie, administraţia lui Joe Biden a depus toate eforturile pentru a-şi accelera ajutorul. În special, a deblocat 20 de miliarde de dolari, partea sa dintr-un împrumut de 50 de miliarde de dolari promis de G7, care va fi finanţat din dobânzile la activele ruseşti îngheţate ca urmare a sancţiunilor internaţionale.
Donald Trump a declarat recent că doreşte să obţină acces la resursele miniere strategice ale Ucrainei în schimbul continuării ajutorului american, o propunere la care Volodimir Zelenski pare să fie deschis.