Dmitriev face parte din delegația rusă care se află în capitala Arabiei Saudite și se întâlnește cu secretarul american de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, și emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Negocierile ruso-americane din Arabia Saudită au durat aproape patru ore şi jumătate
Secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov au început marţi, la Riad, prima întâlnire la nivel înalt dintre ţările lor în mai bine de trei ani care are ca scop să normalizeze relaţiile bilaterale şi să pună bazele negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, informează EFE, potrivit Agerpres.
Întâlnirea din Arabia Saudită este şi o reuniune pregătitoare a unui summit al preşedinţilor rus şi american, care conform unor mass-media este preconizat să se desfăşoare tot în Arabia Saudită până la sfârşitul lunii februarie. Liderii de la Casa Albă şi Kremlin au avut miercurea trecută prima lor convorbire telefonică oficială, în urma căreia au anunţat iniţierea negocierilor de pace pentru Ucraina.
Şi Departamentul american de Stat a transmis că nu priveşte reuniunea de la Riad ca pe o „negociere” propriu-zisă asupra Ucrainei, ci ca pe o continuare a discuţiei telefonice dintre Trump şi Putin.