Răzvan Sava a plecat de la CFR Cluj şi a semnat cu Udnese

Clubul CFR Cluj a anunţat, vineri, că s-a despărţit de portarul Răzvan Sava. Fotbalistul a semnat cu Udiinese.

“Cluburile CFR 1907 Cluj şi Udinese au ajuns la un acord privind transferul portarului Răzvan Sava la formaţia din Serie A, fiind astfel cel de-al doilea portar CFRist care, în decurs de un an, se transferă în primul eşalon din Italia. Venit în Gruia în ianuarie 2022, Răzvan a devenit, în doar doi ani, unul dintre cei mai importanţi tineri fotbalişti din Superligă! Integralist în sezonul precedent, Sava a bifat în total 59 de meciuri în tricoul echipei noastre, impresionând constant prin intervenţiile sale de excepţie “, precizează gruparea clujeană.

Sava a semnat cu Udinese un contract valabil până la 30 iunie 2029.

Consiliul Concurenţei investighează retailerul Profi pentru practici comerciale neloiale. Compania riscă amenzi de până la 600.000 lei / Reacţia Profi

Romaşcanu (PSD): USR, în primul rând ar trebui să explice de ce în mandatul lor la guvernare, împreună cu PNL, nu a crescut nicio pensie / Ştiţi de unde este preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Acolo a fost o problemă tehnică de redactare