Vizita „este un eşec politic şi diplomatic total al regimului de la Kiev”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, acuzându-l pe Zelenski că este „incapabil să dea dovadă de vreun simţ al responsabilităţii” şi că „refuză pacea”.
Zaharova a mai declarat că obiectivele Rusiei în Ucraina, care includ anexarea teritoriilor ocupate şi „demilitarizarea” ţării, rămân „neschimbate”.
„Obiectivele Rusiei rămân neschimbate şi acestea sunt demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi recunoaşterea realităţilor existente pe teren”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, citată într-un comunicat.
La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat sâmbătă că Rusia este pregătită pentru flexibilitate în discuţiile cu privire la Ucraina, dar numai în conformitate cu Constituţia rusă şi cu realităţile de pe teren, a informat agenţia de presă de stat RIA Novosti, citată de Reuters.
Medvedev a spus că Rusia este pregătită să discute o soluţionare a crizei ucrainene, dar numai cu cei „care sunt gata să comunice”.