Reacţia Kremlinului la retragerea lui Biden: Mai sunt încă patru luni până la alegeri, se pot schimba multe. Prioritatea pentru noi este operaţiunea militară specială

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia monitorizează cu atenţie situaţia din SUA, după retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială, dar prioritatea rămâne operaţiunea militară specială, referire la războiul din Ucraina.

„Mai sunt încă patru luni până la alegeri, iar aceasta este o perioadă lungă de timp în care se pot schimba multe. Trebuie să fim răbdători şi să monitorizăm cu atenţie ceea ce se întâmplă. Prioritatea pentru noi este operaţiunea militară specială”, a declarat Peskov, referindu-se la războiul din Ucraina, conform The Guardian.

Democratul Joe Biden a anunţat, duminică seară, că se retrage din campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că acest lucru „este în interesul partidului meu şi al ţării”.

 

 

JD Vance: Kamala Harris a minţit timp de aproape patru ani cu privire la capacitatea mintală a lui Biden

Barack Obama, după retragerea lui Biden: A fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii şi un patriot de cel mai înalt rang