Reacția oficială a PSD la proiectul ‘Iohannis-senator’ depus de PNL: ‘Decizia politică nu este luată încă’

<div class=""

„Nu există o discuție în coaliție încă. Vom da drumul la procedurile parlamentare în Biroul Permanent, dar decizia politică nu este luată încă. Așteptăm și pozițiile publice ale celor din PNL”, a declarat Lucian Romașcanu pentru stiripesurse.ro.

PNL a depus miercuri, la Senat, proiectul de lege care îi dă posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să candideze pe listele unui partid, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, cu toate că se află încă în funcţie. În cazul în care este ales senator sau deputat, presedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte.

Proiectul de lege pentru modificarea si completarea art.52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi Camerei Deputatilor, precum şi pentru organizarea şi functionarea Autoritatii Electorale Permanente, cu modificarile si completarile ulterioare este semnat de parlamentarii PNL Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu, liderii de grup ai PNL din Parlament.

Proiectul are un Articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

Iniţiatorii afirmă în expunerea de motive că soluţia legislativă îşi justifică urgenţa prin faptul că ”suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept”.

”Soluţia legislativă respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, deoarece este în favoarea lărgirii conţinutului dreptului de a fi ales, ci nu restrânge acest drept electoral fundamental”, precizează liberalii. El menţionează că iniţiativa legislativă nu are un impact asupra bugetului de stat.

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Peste 40 de incendii în nordul şi centrul Portugaliei, surprinse de imagini satelitare, soldate cu şapte morţi şi aproximativ 50 de răniţi

VIDEO România cumpără armament de asalt! Cerere a MApN către Parlament