Premierul spaniol Pedro Sanchez a plecat rapid de la incidentele create de localnicii din Paiporta, una dintre zonele cele mai afectate de inundaţiile catastrofale din Spania. Maşina în care a fost urcat a devenit ţinta oamenilor furioşi, care l-au înjurat şi i-au reproşat lipsa de ajutor după furtună. În schimb, regele Felipe al VI-lea şi-a păstrat calmul şi a continuat să-i consoleze pe oameni, alături de regina Letizia, care chiar izbucneşte în lacrimi
Presa spaniolă a evidenţiat, duminică seară, modul diferit în care au reacţionat cuplul regal şi premierul spaniol în timpul incidentelor ieşite din comun de la Paiporta, când localnicii furioşi au aruncat cu noroi şi alte obiecte înspre autorităţi.
Imediat după izbucnirea revoltei sinistraţilor lipsiţi de ajutor, premierul Sanchez a fost evacuat sub protecţia umbrelelor ţinute de gărzile care-l protejau şi introdus într-o maşină, O parte dintre localnicii furioşi au continuat să-l înjure, să-i ceară demisia şi să strige „Asasinii”, lovind, în acelaşi timp, cu pietre şi diverse obiecte, maşina în care se afla, spărgându-i geamurile şi îndoindu-i tabla.
În schimb, regele Felipe al VI-lea a rămas în mijlocul mulţimii furioase încercând să-i calmeze şi să-i consoleze pe oameni, ca şi soţia sa, regina Letizia, care, deşi fusese lovită şi era plină de noroi, a continuat să-i îmbărbăteze pe sinistraţi, ba chiar a izbucnit în lacrimi la un moment dat, notează ABC.
Vizibil afectată de nenorocirea care i-a lovit pe oameni, regina Letizia a stat timp îndelungat în mijlocul oamenilor, empaitizând puternic cu ei, îmbrăţişându-i şi încercând să le dea speranţă.
Printre lacrimi, suspine şi revoltă, localnici care au rămas fără nimic în urma viiturilor sau care şi-au pierdut persoane dragi, încă date dispărute, le-au cerut regelui şi reginei să nu-i abandoneze şi să ia o decizie, pentru că „au pierdut totul”.
„Pedro Sánchez a minimizat importanţa revoltei sociale care a izbucnit duminică în Paiporta. Preşedintele Guvernului a redus incidentele din această localitate valenciană la nişte „violente marginale”, unde locuitorii au aruncat cu noroi şi diverse obiecte pentru a protesta faţă de lipsa de ajutor după furtuna DANA. Sánchez a fost evacuat rapid după izbucnirea altercaţiilor, în timp ce Regele şi Regina au continuat să discute şi să ofere sprijin locuitorilor din Paiporta”, menţionează El Emigrante pe Facebook.
Potrivit okdiario.com, premierul Pedro Sanchez a vrut să dea o declaraţie comună cu preşedintele Comunităţii Valenciene, Carlos Mazón în care să condamne „violenţele” însă, acesta din urmă a refuzat, motiv pentru care Sanchez a susţinut singur declaraţia respectivă.
„Nu ne vom abate de la drum, în ciuda a ceea ce se întâmplă cu câţiva violenţi absolut marginali. Cetăţenii valencieni şi spanioli, în ansamblu, vor să privească înainte, să îşi refacă vieţile cu un gest imens de responsabilitate şi solidaritate”, a declarat Sánchez într-o conferinţă de presă la Centrul de Coordonare Operativă Integrată (Cecopi) al Comunităţii Valenciene din L’Eliana, unde s-a întâlnit cu preşedintele Comunităţii Valenciene, Carlos Mazón, şi cu Regele şi Regina, după ce fusese huiduit şi insultat dimineaţa la Paiporta, mai relatează sursa citată.