Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la sistemul energetic naţional

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la sistemul energetic naţional după o deconectare automată survenită în seara zilei de 19 iulie.

”Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la sistemul energetic naţional după o deconectare automată survenită în seara zilei de 19 iulie 2024. Incidentul nu a avut niciun impact asupra securităţii nucleare”, anunţă compania.

Reconectarea s-a realizat conform procedurilor aplicabile, în condiţii de siguranţă, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau populaţia, precizează compania.

Profitul net al Nuclearelectrica a scăzut în primul trimestru al anului cu 26,5%, la 563,27 milioane lei, în timp ce veniturile din exploatare s-au diminuat cu 43,1%, la 1,2 miliarde lei, faţă de primul trimestru din 2023.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 3.000.292 MWh în trimestrul I 2024.

Nuclearelectrica are o capitalizare de 14,32 miliarde lei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.

 

Cod galben de furtuni, până joi seară, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei şi local în zona de munte

Ciolacu îi răspunde lui Ciucă: Reamintesc priorităţile acestui Guvern, pentru că aud prea multe discuţii în ultimele zile despre linii roşii sau galbene. Acest Guvern nu este al vreunui partid, acest Guvern este al României!