Potrivit cotidianului spaniol, toate cele 65.326 de bilete disponibile pentru debutul madrilenilor la acest turneu, împotriva formaţiei saudite Al-Hilal, pe Hard Rock Stadium din Miami (Florida), au fost vândute oficial încă de acum câteva săptămâni.
În acest moment, iubitorii fotbalului mai pot obţine tichete pentru partida respectivă doar prin revânzările legale intermediate de agenţia oficială de bilete Ticketmaster, iar cea mai ieftină opţiune pentru a vedea debutul antrenorului Xabi Alonso pe banca tehnică a lui Real Madrid costă echivalentul a 257 de euro, pentru unul dintre locurile situate în sectoarele cele mai înalte ale stadionului echipei Miami Dolphins din Liga profesionistă de fotbal american (NFL), precizează Marca.
Agenţia EFE anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că Federaţia internaţională de fotbal a fost nevoită să reducă semnificativ preţurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al Cluburilor, care va opune echipa starului argentinian Lionel Messi, Inter Miami, şi formaţia egipteană Al-Ahly, programat sâmbătă tot pe Hard Rock Stadium, din cauza cererii scăzute de bilete.
Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite (14 iunie – 13 iulie) se va disputa după un nou format, cu 32 de echipe participante şi 63 de meciul în program, premiile totale puse în joc de FIFA ridicându-se la un miliard de dolari, potrivit AGERPRES.