Rebelii M23 susţinuţi de Rwanda au ucis cel puţin 140 de persoane în estul Republicii Democrate Congo în luna iulie, a afirmat Human Rights Watch într-un raport publicat miercuri, care a evidenţiat faptul că violenţele continuă să fie intense în ciuda negocierilor de pace susţinute de SUA şi Qatar, transmite Reuters.
Grupul de advocacy a furnizat noi detalii despre seria de ucideri raportată pentru prima dată în luna iulie.
Grupul a afirmat că numărul total al victimelor din teritoriul Rutshuru în luna iulie ar putea depăşi 300, confirmând concluziile similare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din luna trecută.
Raportul include interviuri cu civili care, potrivit HRW, au supravieţuit masacrelor, oferind detalii despre modul în care au avut loc atacurile. O femeie, care a văzut cum M23 i-a ucis soţul cu o macetă, a descris cum a fost condusă toată ziua către un râu împreună cu aproximativ 70 de femei şi copii.
”Ne-au spus să ne aşezăm pe malul râului, apoi au început să tragă în noi”, a declarat femeia, potrivit raportului. Ea a spus că a supravieţuit după ce a căzut în râu fără să fie împuşcată.
Un alt bărbat a declarat că a văzut de la distanţă cum rebelii M23 i-au ucis soţia şi cei patru copii cu vârste cuprinse între nouă luni şi zece ani, după ce nu a reuşit să se întoarcă la timp pentru a-i salva, potrivit raportului.
Crimele au avut loc la câteva săptămâni după acordul preliminar din 27 iunie, negociat de SUA între Congo şi Rwanda, şi după negocierile de pace din Qatar între Congo şi rebelii M23.
M23 a negat anterior orice implicare în aceste crime. Grupul nu a răspuns la solicitarea de a comenta raportul.
HRW a declarat că mărturiile martorilor indică faptul că atacurile au avut loc în cel puţin 14 sate şi zone agricole din apropierea Parcului Naţional Virunga, în estul Congo, în luna iulie.
Citând 25 de mărturii ale martorilor, personal medical, personal al ONU şi alte surse, HRW a declarat că majoritatea victimelor erau de etnie hutu, iar unele de etnie nande.
HRW a îndemnat Consiliul de Securitate al ONU, Uniunea Europeană şi guvernele să extindă sancţiunile, să facă presiuni pentru arestări şi urmăriri penale şi a solicitat Ruandei să permită accesul experţilor ONU şi al experţilor medico-legali independenţi în zonele aflate sub controlul M23.