Recomandări ale ANSVSA la cumpărarea de cozonac, pască şi prăjituri pentru Paşte/ La ce trebuie să fie atenţi cumpărătorii

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) îi sfătuiesc pe cumpărători să achiziţioneze cozonac, pască şi prăjituri pentru Paşte doar din spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar, unde normele de igienă sunt respectate. ”Fără un control riguros, există pericolul contaminării cu bacterii periculoase, precum Salmonella sau Listeria”, atenţionează aceştia.

”Mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor şi prăjiturile de casă sunt, pentru mulţi dintre noi, sufletul mesei de Paşte. Ca să vă bucuraţi de aceste bunătăţi în deplină siguranţă, vrem să vă împărtăşim câteva sfaturi despre cum să alegeţi cele mai bune produse pentru cei dragi. De unde cumpărăm dulciurile şi legumele de sezon? Vă recomandăm să achiziţionaţi cozonacii, pasca şi produsele de patiserie doar din spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar. Doar în aceste unităţi avem certitudinea că sunt respectate normele de igienă, de la preparare şi până la vânzare”, au transmis reprezentanţii ANSVSA, duminică, într-o postare pe Facebook.

Ei au atras atenţia, totodată, că ofertele de pe reţelele sociale pot părea tentante, însă cumpărătorii trebuie să fie extrem de precauţi.

”Alimentele cumpărate de la persoane neautorizate, care gătesc în spaţii necontrolate, pot fi un risc real pentru sănătate. Fără un control riguros, există pericolul contaminării cu bacterii periculoase, precum Salmonella sau Listeria”, au arătat aceştia.

Cumpărătorii sunt sfătuiţi să verifice, în magazine, integritatea ambalajului – acesta să fie intact şi  curat,  etichetarea – produsul să aibă toate informaţiile de identificare prezente, inclusiv data expirării şi detaliile despre producător, protecţia produselor – produsele de panificaţie sau patiserie care nu sunt ambalate trebuie să fie protejate de praf şi manipulate în condiţii stricte de igienă.

viewscnt

Incendiu într-un club de noapte la Kehl, în sud-vestul Germaniei. Aproximativ 750 de persoane evacuate. Trei persoane, preluate de salvare

Israelul îl împiedică ”pentru prima oară de mai multe secole” pe Patriarhul Latin al Ierusalimului, cardinalul italian Pierbattista Pizzaballa, să oficieze slujba din duminica Floriilor în Sfântul Mormânt