Recomandări ale ISU Bucureşti-Ilfov pentru participanţii la Festivalul Nostalgia, în contextul Codului portocaliu de furtună/ A fost emis mesaj RO-Alert

#image_title

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a transmis, vineri seară, recomandări participanţilor la Festivalul Nostalgia, organizat în Pădurea Băneasa, în contextul Codului portocaliu emis de meteorologi, care vizează o vijelie puternică. Totodată, a fost emis mesaj RO-Alert.

ISU Bucureşti-Ilfov a transmis participanţilor la Festivalul Nostalgia că, potrivit atenţionărilor meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vineri seară sunt prognozate fenomene meteo periculoase: grindină, averse torenţiale şi vijelie.

”Având în vedere desfăşurarea concertului în aer liber şi prezenţa unui număr mare de persoane, vă rugăm să respectaţi următoarele măsuri de siguranţă:

– Urmaţi indicaţiile organizatorilor, pompierilor, jandarmilor şi poliţiştilor.

– Adăpostiţi-vă în zonele sigure marcate de organizatori. Evitaţi zonele deschise sau apropierea de structuri metalice şi scene.

– Nu vă adăpostiţi sub copaci sau stâlpi electrici.

– Evitaţi să atingeţi echipamente electrice ude sau cabluri căzute.

– Rămâneţi atenţi la anunţurile transmise prin sistemul audio sau prin intermediul aplicaţiilor mobile”, a arătat ISU.

Echipajele ISU B-IF sunt prezente la locul desfăşurării evenimentului şi monitorizează situaţia în timp real pentru a interveni prompt, dacă este necesar.

ANM a emis o avertizare de tip nowcasting Cod portocaliu, valabilă între orele 21.30 şi 22.40, în municipiul Bucureşti, unde se vor semnala vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), averse torenţiale care vor acumula 25…40 l/mp, descărcări electrice.

Un alt Cod portocaliu, valabil tot până la 22.40, vizează judeţul Ilfov (Chiajna, Ciorogârla, Dragomireşti-Vale, Buftea, Chitila, Otopeni, Periş, Gruiu, Baloteşti, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Mogoşoaia, Ciorogârla, Dragomireşti-Vale, Tunari, Nuci, Corbeanca, Grădiştea, Petrăchioaia, Dascălu). Şi aici se aşteaptă vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), averse torenţiale care vor acumula 25…40 l/mp, descărcări electrice.

Festivalul Nostalgia 2025 se desfăşoară între 26 şi 29 iunie, în Pădurea Băneasa.

Mutare surpriză la Brentford: Keith Andrews devine antrenor principal

Fotbal – amical: Vllaznia Shkoder – UTA Arad 1-0