Recordurile care pot fi doborâte în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2025

Britanicul Lewis Hamilton, care va concura în acest an sub culorile Ferrari, după 12 sezoane petrecute la Mercedes, are ocazia să cucerească, la 40 de ani, al optulea său titlu de campion mondial și să îmbunătățească astfel recordul de șapte titluri pe care îl împarte în acest moment cu legendarul pilot german Michael Schumacher.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), actualul campion al lumii, luptă anul acesta pentru câștigarea celui de-al cincilea său titlu mondial consecutiv, după ce a dominat ultimele patru sezoane din Marele Circ. Verstappen l-ar putea egala la rândul său pe Michael Schumacher, dacă va cuceri a cincea sa coroană consecutivă de campion, notează Agerpres.

Andrea Kimi Antonelli (18 ani), succesorul lui Hamilton la Mercedes, poate deveni cel mai tânăr câștigător al unui Grand Prix de Formula 1, dacă va reuși să se impună într-una dintre primele trei curse ale sezonului (Australia, China sau Japonia). Un succes în primele trei etape i-ar permite lui Antonelli să doboare recordul lui Max Verstappen, învingător în Marele Premiu al Spaniei din 2016, la vârsta de 18 ani, 7 luni și 15 zile. De menționat că italianul poate doborî, de asemenea, recordul celui mai tânăr pilot plecat din pole position, deținut de germanul Sebastian Vettel (21 de ani).

Max Verstappen a obținut până în prezent 63 de victorii alături de Red Bull, ocupând locul al treilea în clasamentul piloților cu cele mai multe victorii sub culorile unei singure echipe, după Lewis Hamilton (84 de succese cu Mercedes) și Michael Schumacher (72 de victorii cu Ferrari). Pentru a depăși recordul britanicului în acest sezon, olandezul ar trebui să se impună în 22 dintre cele 24 de Mari Premii din calendar (îmbunătățind astfel propriul record de 19 victorii pe parcursul unui an).

La 43 de ani, spaniolul Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, este prezent în continuare în paddock-ul Marelui Circ. Dacă va câștiga un Grand Prix în acest sezon, Alonso va deveni pilotul cu cea mai mare distanță între două victorii, deținut de Riccardo Patrese (6 ani și 21 de zile între succesele sale din Marele Premiu al Africii de Sud, în 1983, și Grand Prix-ul statului San Marino, în 1990). Ultima victorie obținută de Alonso datează din 12 mai 2013, când s-a impus în cursa de la Barcelona.

Muzica filmului „Amadeus”, într-un eveniment la TIFF cu participarea Corului Madrigal şi al Orchestrei Operei Naţionale Cluj-Napoca

Elena Lasconi şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale: Doar politicieni trădători de ţară sunt în adoraţie pentru dictatura putinistă. Alegerea mea este Europa şi parteneriatul strategic cu SUA / Hoţii să facă puşcărie, să recuperăm banii