Reforma bugetară scapă în absurd: S-a propus inclusiv tăierea ajutorului de înmormântare și a burselor școlare (surse)

Propunerea de eliminare a ajutorului de înmormântare a fost avansată de Dragoș Anastasiu, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, care a venit și cu o analiză detaliată generată cu ajutorul ChatGPT. Sursele spun că întreaga sală a fost șocată când Anastasiu a explicat, foarte serios, că „pompele funebre fac evaziune fiscală” și că ar trebui să înceapă reforma bugetară chiar de la cheltuielile cu… morții.

Nici USR nu s-a lăsat mai prejos în competiția ideilor îndoielnice. Formațiunea a propus, potrivit acelorași surse, tăierea burselor școlare, într-o logică contabilă care ignoră complet rolul acestor burse în sistemul educațional. Propunerea a fost primită cu consternare și ironie inclusiv din partea celorlalți parteneri de discuție, care au văzut în acest gest un semn clar că ideea de „reformă” e pe cale să devină echivalentul unei amputări sociale.

După ce s-a discutat despre CASS pe pensia minimă, tăierea subvențiilor pentru agricultură, comision pe tranzacțiile bancare și eliminarea facilităților medicale pentru persoane cu handicap sau veterani, tăierea ajutorului de înmormântare și a burselor pare că duce reforma într-o direcție în care nu mai e vorba despre buget – ci despre bun simț.

Discuțiile dintre partidele politice privind formarea viitoarei coaliții guvernamentale au stagnat, fără a se înregistra progrese concrete, potrivit unor surse apropiate negocierilor. Atât PSD, cât și PNL, nu și-au revendicat oficial funcția de prim-ministru, iar aparent niciun partid nu pare dispus să-și asume în mod deschis această poziție.

În schimb, Nicușor Dan spune că nu există blocaje la negocieri, ci doar încă nu s-a convenit asupra măsurilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Spitalul SRI, anunț despre Ion Iliescu – Este internat la Terapie Intensivă, conștient, dar cu o problemă gravă la plămâni

USR își alege noul șef. Începe votul online pentru alegerea preşedintelui partidului. Cine sunt candidații