Regele Charles al III-lea i-a decorat pe actorii Carey Mulligan şi Stephen Fry

Actriţa Carey Mulligan, fostul selecţioner al Angliei Gareth Southgate, laureatul premiului Nobel pentru literatură Kazuo Ishiguro s-au numărat printre cei peste 1.200 de britanici onoraţi luni de regele Charles al III-lea cu ocazia Anului Nou pentru realizările lor sau pentru serviciile aduse Regatului Unit.

Kazuo Ishiguro, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2017, născut în Japonia şi naturalizat britanic, a fost numit Companion of Honour, o distincţie excepţională creată de George al V-lea în 1917 şi care nu poate avea decât maximum 65 de laureaţi în viaţă.

Un alt pilon al culturii britanice, actorul şi scenaristul Stephen Fry, în vârstă de 67 de ani, cunoscut mai ales pentru interpretarea scriitorului Oscar Wilde în filmul omonim al lui Brian Gilbert din 1997, a fost făcut Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Actorul, văzut în „Gosford Park” şi „V for Vendetta”, a fost onorat pentru activitatea sa în cadrul organizaţiei caritabile Mind, care ajută persoanele cu probleme de sănătate mintală – el însuşi suferă de tulburare bipolară – şi pentru rolul său în cadrul ONG-ului Fauna and Flora International, care lucrează pentru conservarea naturii.

Actriţa Carey Mulligan, 39 de ani, care a câştigat un BAFTA (Oscarul britanic) în 2009 pentru rolul său din „An Education”, a fost numită Comandor al Ordinului Imperiului Britanic. Recent văzută în „She Said”, despre ancheta care a dus la căderea lui Harvey Weinstein, Carey Mullingan este cunoscută şi pentru rolurile sale din „Drive”, „Marele Gatsby” şi „Promising young woman”.

Printre alţi interpreţi de marcă se numără actorii Sarah Lancashire („Happy Valley”, „Black Doves”), Anne-Marie Duff („Bad Sisters”) şi Eddie Marsan („Back to Black”).

Pe plan sportiv, fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Gareth Southgate, 54 de ani, a fost înnobilat.

După opt ani marcaţi de două înfrângeri succesive în finalele Euro din 2021 şi 2024, el şi-a părăsit postul în iulie anul trecut.

În cadrul anului olimpic, lista 2024 include o serie de sportivi care s-au distins la Paris, precum sprintera în scaun cu rotile Hannah Cockroft, 32 de ani şi de nouă ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice (dintre care de două ori la Paris), care a devenit cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Keely Hodgkinson, în vârstă de 22 de ani, specialistă în distanţe medii, medaliată cu aur la 800 m la ultimele Jocuri Olimpice, a devenit membră a Ordinului Imperiului Britanic, în timp ce ciclistul Tom Pidcock, medaliat cu aur la mountain bike cross-country, a fost făcut ofiţer.

Pe plan politic, primarul Londrei, Sadiq Khan, care a fost reales anul trecut pentru un al treilea mandat, a fost făcut cavaler.

Regele a decorat, de asemenea, mai multe victime şi denunţători în scandalul lucrătorilor poştali britanici, care au fost judecaţi pe nedrept timp de ani de zile pentru furturi bazate pe informaţii eronate din programele de contabilitate.

Scandalul, descris de fostul prim-ministru Rishi Sunak drept „una dintre cele mai mari erori judiciare din istoria” Regatului Unit, a fost readus în centrul atenţiei la începutul lunii ianuarie de un serial de televiziune difuzat pe canalul ITV. În luna mai, a fost adoptată o lege pentru a şterge numele victimelor şi a le despăgubi integral.

Tulcea: Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi în accidentul cu ambarcaţiunea de pe braţul Sfântu Gheorghe

Valoarea pieţei de artă româneşti a fost în 2024 de 122 milioane de lei – studiu