Regele Charles al III-lea împlineşte 77 de a ani, hotărât să muncească în pofida cancerului de care suferă

Regele Charles al III-lea şi-a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 77 de ani printr-o vizită în Ţara Galilor, hotărât în continuare să-şi asume deplin atribuţiile în pofida unui cancer de care suferă, relatează AFP.

În timp ce la Londra ziua sa de naştere era marcată, pe o ploaie, cu lovituri de tun, regele se afla în Ţara Galilor, pentru a asita împreună cu regina Camilla la o recepţie cu ocazia marcării a 200 de ani a Castelului Cyfarthfa, o bijuterie a istoriei galeze, iar apoi să inaugureze un depou feroviar – o zi încărcată, la fel ca agenda sa din ultimele luni.

Monarhul, care a anunţat în februarie 2024 că suferă de un cancer, a onorat în acest an un număr-record de angajamente de la urcarea sa pe tron, în septembrie 2022, potrivit Daily Express.

El l-a primit în septembrie, cu mare pompă, pe preşedintele american Donald Trump la castelul Windsor, un exerciţiu de diplomaţie la nivel înalt sugerat de către premierul Keir Starmer, atent să menţină relaţia privilegiată a Londrei cu Washingtonul.

Majoritatea deplasărilor sale se limitează în Regatul Unit, însă Charles a ieşit de câteva ori  şi în străinătate.

Cuplul regal a vizitat Canada în mai şi Vaticanul în aprilie şi apoi în octombrie, o vizită marcată de prima rugăciune împreună cu Papa Leon al XIV-lea, un eveniment fără precedent de 500 de ani.

El nu a dat niciun semn de slăbiciune, părând să dezmintă zvonuri recurente despre o deteriorare a stării sale de sănătate.

WILLIAM, MAI VIZIBIL

Palatul Buckingham nu a dezvăluit nicodată de ce fel de cancer suferă monarhul, alimentând speculaţii. a subliniat joi un specialist în monarhie, Robert Jobson, autorul unei noi cărţi – intitulată ”The Windsor legacy: A Royal Dynasty of Secrets, Scandal and Survival”.

Chiar dacă ”nu ne putem aştepta să fie la 100%” şi a ”schimbat” anumite lucruri, făcându-şi ”siesta după-amiaza”, a declarat Jobson în faţa câtorva jurnalişti, ”el îşi respectă angajamentele şi contină să facă tot ceea ce se aşteaptă de la un rege”.

În fapt, lui Charles ”îi place munca sa, iar asta îl menţine”, declara regina Camilla în timpul vizitei lor la Roma, în aprilie.

Zdruncinat de cearta cu fiul său Harry, regele a avut de lucru recent într-o încercare de a atenua criticile la adresa monarhiei, relansate de ultimele răsturnări ale scandalului în centrul căruia se află fratele său mai mic, Andrew, din cauza legăturilor sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein.

Charles a luat, la sfârşitul lui octombrie, decizia istorică de a-i retrage titlul de prinţ şi de a-l obliga să-şi abandoneze reşedinţa luxoasă de pe domeniul Windsor, fără vreo garanţie a faptului că acest lucru are să pună capăt acestui scandal, care afectează începând din 2011 cea mai celebră din monarhiile din lume.

În pofida intensificării activităţilor lui Charles în ultimele luni, Buckinghamul se pregăteşte pentru ceea ce urmează.

Prinţul moştenitor William este tot mai vizibil.

El a mărturisit, într-un interviu recent, că vrea să ”aducă puţină schimbare” în funţcionarea monarhiei.

Fiul mai mare al lui Charles al III-lea a efectuat o vizită remarcată în Brazilia, cu ocazia COP30, săptămâna trecută, preluând rolul emblematic de apărător al mediului al tatălui său.

William şi soţia sa, Kate, simboluri ale unei regalităţi întinerite, rămân cei mai populari membri ai Familiei Regale.

Trei sferturi din populaţia brianică are o părere bună despre ei, arată un sondaj al Institutului YouGov, publicat la sfârşitul lui octombrie, în timp ce 62% au o opiznie pozitivă despre Charles.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe / I s-au prezentat ”dovezi palpabile, ample şi solide, ale violării spaţiului aerian al României” de către o dronă – FOTO

Trump îi acuză pe democraţi că promovează ”din nou farsa Epstein”. “Epstein era un democrat. El e problema democraţilor, nu problema republicanilor”. ”Câţiva republicani slabi au căzut în ghearele (democraţilor) pentru că sunt nişte ramoliţi şi idioţi”