Regele Charles în Australia. Monarhul a participat la o slujbă religioasă – VIDEO

Regele Charles a participat duminică la o slujbă religioasă şi şi-a exprimat „marea bucurie” de a se fi întors în Australia, în prima sa apariţie publică de la sosirea în ţară, informează AFP.

Monarhul în vârstă de 75 de ani a sosit în Sydney împreună cu soţia sa Camilla vineri seara târziu. Bolnav de cancer, el s-a odihnit sâmbătă înainte de a-şi începe îndatoririle regale.

Charles şi-a făcut prima apariţie publică duminică dimineaţa, la slujba de la biserica anglicană St Thomas din nordul oraşului Sydney.

Câteva sute de persoane s-au adunat în jurul clădirii şi au aplaudat, ţinând flori şi steaguri.

 

Charles a ţinut un scurt discurs în faţa Consiliului Legislativ al statului New South Wales, unde a salutat „promisiunea şi puterea democraţiei reprezentative”.

Apoi a glumit pe seama vârstei sale: „Am venit pentru prima dată în Australia acum aproape 60 de ani, ceea ce este un pic îngrijorător”.

„Nu-mi rămâne decât să spun cât de încântat sunt să vin pentru prima dată ca monarh”.

Charles îşi va petrece restul zilei de duminică la Admiralty House, reşedinţa guvernatorului general al Australiei, reprezentantul monarhului în ţară.

Australienii vor avea o altă şansă de a-l vedea pe rege luni, când acesta va sosi în capitala Canberra, pentru cea mai aglomerată parte a unui program care este mai uşor decât vizitele regale tradiţionale.

Sănătatea fragilă a regelui l-a scutit de necesitatea unor apariţii publice lungi şi a unui program care se întinde pe mai multe săptămâni.

Această călătorie de nouă zile în Australia şi Samoa este primul turneu important al lui Charles de la încoronare şi de la aflarea veştii despre cancerul său.

Mai mulţi protestatari s-au adunat duminică în apropierea bisericii, afişând pancarte prin care cereau „decolonizarea” Australiei.

Potrivit unui sondaj recent, aproximativ o treime dintre australieni sunt în favoarea abolirii monarhiei, o treime în favoarea menţinerii acesteia, iar o treime nu au nicio părere. În orice caz, fervoarea monarhică din ţară în 2024 este mult mai scăzută decât în timpul ultimei vizite regale din 2011, când mii de oameni s-au adunat pentru a o întâmpina pe regina Elisabeta a II-a

Ce poate fi? ‘Ușa’ ascunsă din Antarctica, surprinsă pe Google Maps, stârnește tot felul de teorii controversate

Sindicatul angajaţilor Boeing aflaţi în grevă se află în discuţii indirecte cu compania, ajutat de guvernul SUA