Regele Harald al Norvegiei a vorbit despre un an plin de provocări pentru familia regală

”Câteodată viaţa este pur şi simplu foarte grea; oricine se poate confrunta cu asta, chiar şi familia noastră”, a spus regele Harald al V-lea.

Recent, familia regală norvegiană s-a aflat în mijlocul unui scandal după ce Marius Borg Hoiby, în vârstă de 27 de ani, fiul cel mare al prinţesei Mette-Marit, de 51 de ani, a fost arestat de două ori.

El este anchetat, printre alte acuzaţii, pentru agresiune şi provocarea de pagube materiale. Avocatul lui Hoiby, Oyvind Bratlien, a spus că clientul său neagă acuzaţiile. Prinţesa Mette-Marit este soţia prinţului moştenitor al Norvegiei, Haakon.

Marius Borg Hoiby provine dintr-o relaţie anterioară a prinţesei Mette-Marit şi, ca atare, este fiul vitreg al prinţului moştenitor Haakon, în vârstă de 51 de ani. Tânărul face parte din familia regală, dar nu este membru oficial al casei regale.

În discursul său, regele Harald al V-lea nu a făcut nicio menţionare directă la scandalul în care este implicat Hoiby, dar a spus: ”Casa regală este o echipă care funcţionează bine împreună. În plus, suntem o familie – cu bucuriile şi cu provocările pe care, aşa cum ştim cu toţii, le presupune acest lucru”.

Monarhul a vorbit, de asemenea, despre boala de care a suferit pe când se afla în vacanţă în Malaezia la începutul acestui an. A fost spitalizat şi tratat acolo, iar după ce a revenit în ţară, i-a fost implantat un stimulator cardiac permanent.

”Suntem recunoscători pentru întreaga amabilitate şi consideraţie care ne-au fost arătate în acest an special şi dificil”, a spus regele Harald al V-lea în discursul rostit la festivitatea anuală organizată de casa regală pentru Parlamentul unicameral al Norvegiei, cunoscut sub numele de Storting.

Regele Harald al V-lea este cel mai vârstnic monarh din Europa. Se află pe tronul Norvegiei din anul 1991.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Profitul Mercedes s-a prăbușit cu 64%: Lovitura de baros vine direct din China

Iaşi/Muraru (PNL) face apel la Ciolacu şi Lasconi de a opri ”consolidarea alianţelor toxice din teritoriu” cu AUR