Regele Harald al Norvegiei, internat în spital în Spania

Regele Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani, a fost internat marţi în spital pe insula spaniolă Tenerife, suferind de o infecţie şi de deshidratare, a anunţat palatul regal într-un comunicat, citat de Reuters.

Regele, care se afla într-o vacanţă privată împreună cu soţia sa, regina Sonja, se află în stare bună, a precizat palatul.

 
Harald, cel mai în vârstă monarh în viaţă din Europa, este şeful ceremonial al statului Norvegiei din 1991.

 
”Îi doresc regelui nostru o recuperare rapidă”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune norvegian NRK, în timpul unei vizite în Ucraina.
 
Medicul personal al regelui va călători în Tenerife pentru a ajuta serviciul medical local, a anunţat palatul.
 
Harald a fost spitalizat în 2024 pentru o infecţie în timp ce se afla în vacanţă în Malaezia şi a primit un stimulator cardiac temporar la un spital din această ţară. Ulterior, el a fost transferat în Norvegia, unde i s-a implantat un dispozitiv permanent.
 

Novo Nordisk reduce cu până la 50% preţurile de listă ale medicamentelor pentru obezitate GLP-1 în SUA, pentru a scădea costurile pacienţilor asiguraţi

CNN: Showmanul Trump a punctat discursul despre Starea Uniunii cu momente de spectacol