În cadrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de mediu din istoria Suediei, şapte inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare, iar Fariba Vancor a primit cea mai lungă sentinţă pentru depozitare ilegală de deşeuri. Alţi trei inculpaţi au primit condamnări cu suspendare şi amenzi.
Procurorii i-au acuzat pe inculpaţi că au depozitat deşeuri în mod ilegal şi neglijent şi că au îngropat sau au folosit zeci de mii de tone de deşeuri ca materiale de umplutură în 21 de locuri din centrul Suediei între anii 2015 şi 2020. Gunoiul, aruncat de compania de gestionare a deşeurilor Think Pink, în trecut renumită, consta în principal din resturi provenite din industria construcţiilor.
Fariba Vancor şi unii dintre inculpaţi au primit interdicţia de a mai conduce afaceri pentru mai mulţi ani, iar instanţa le-a ordonat să plătească despăgubiri estimate la 250 de milioane de coroane suedeze (26 milioane de dolari) către păgubiţi, în rândul căroa se află, printre alţii, municipalitatea din Botkyrka şi oraşul Vasterls.
Unul dintre cei 11 inculpaţi a fost achitat din cauza expirării termenului de prescripţie.
Fondatoarea, directoarea şi imaginea publică a acelei companii era Fariba Vancor, cunoscută în trecut sub numele de Bella Nilsson.
Compania Think Pink, al cărei element caracteristic era reprezentat de saci de gunoi roz, a generat riscuri importante pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediul înconjurător, potrivit judecătorului Niklas Schullerqvist. Practicile acestei companii privind gestionarea deşeurilor au fost descrise ca fiind profund deficitare şi eronate.
Toţi inculpaţii au negat acuzaţiile. Verdictul poate fi atacat prin recurs la o instanţă superioară.