‘Regina Întunericului’ se ocupă de Silviu Prigoană: Lista cu dorințe a afaceristului

Gabriela Lucuțar, supranumită „Regina Întunericului” – proprietara unei firme de pompe funebre – se va ocupa de funeraliile lui Silviu Prigoană.

Ea a precizat că omul de afaceri nu va fi incinerat, așa cum declarase într-un interviu, și că familia acestuia urmează să decidă unde va avea loc înmormântarea.

„Honorius pune la punct toate detaliile cu frații lui, există două variante unde vor face depunerea trupului. Știți că domnul Prigoană era un tip foarte simplist, nu îi plăcea opulența, îmi pare rău că s-a întâmplat atât de devreme, dar faptul că s-a întâmplat atât de rapid, fără suferință, să știți că înseamnă foarte mult”, a declarat proprietara firmei de pompe funebre.

Gabriela Lucuțar susține că Silviu Prigoană i-ar fi lăsat o listă de dorințe pe care să le îndeplinească înainte și după înmormântare.

„Dorește, asta mi-a comunicat, să îl duc în câteva locuri pe care știu că le prefera și vrem să îl ducem puțin să… așa trebuie! Sunt trei locuri: e vorba despre o locuință, un alt loc, o biserică. Îi vom face ziua așa cum plănuise să o facă, dar, din păcate, fără el, nu o să numim parastas. Dacă nu îi vom îndeplini una dintre dorințe, care e cea mai importantă, se va supăra foarte tare pe noi”, a mai spus Gabriela Lucuțar, potrivit stirileprotv.ro.

Procesul lui Marine Le Pen pentru deturnare de fonduri. Procurorul a cerut ca şefa extremei drepte franceze să nu aibă dreptul de a candida timp de 5 ani

Iaşi: Dotări cu aparatură de ultimă generaţie la Institutul Regional de Oncologie printr-un proiect cu fonduri UE