Regizorul Cristi Puiu a afirmat la o conferință găzduită de Academia Română că drumul său către cinema a trecut prin pictură și trecerea la film ”s-a întâmplat din curiozitate”, dar fără să-și abandoneze complet atelierul.
El a vorbit, marți, la conferința ”De ce filmez? Cineastul – un alt administrator, un alt Jonas pironit între Scila și Caribda”, despre începuturile sale în pictură, apoi fiind atras de cinematografie.
Regizorul a mărturisit că nu s-a considerat niciodată cineast, iar relația cu filmul s-a născut venind dinspre poziția de spectator.
”Dacă ar fi să vorbesc despre cinema, aș vorbi doar din poziția celui care face film, dar și aici apare o problemă, și tot o relativă impostură, pentru că nu m-am socotit niciodată cineast. (…) În ceea ce privește relația pe care o am cu filmul, ea s-a născut mai degrabă venind dinspre poziția mea legitimă, socotesc, de spectator, nu am visat să mă fac regizor. Se întâmplă să citesc despre fel de fel de regizori care își doreau de mici să devină regizori, nu s-a întâmplat asta, am dorit toată viața mea să fac pictură, s-a întâmplat un accident, am picat la admiterea la ‘Tonitza’, la treapta întâi, lucrul ăla m-a modificat destul de straniu și dacă nu l-aș fi cunoscut ulterior pe Matei Șerban Sandu, nu m-aș fi întors la pictură niciodată și poate că n-aș fi ajuns niciodată aici, la cinema. Drumul către cinema a trecut în cazul meu prin pictură. (…) Pe mine, destinul m-a purtat întâi și întâi către pictură și doar apoi către cinema, însă niciodată nu am părăsit complet atelierul”, a povestit Cristi Puiu.
El a spus că nu s-a gândit niciodată să facă film, să devină regizor, ”s-a întâmplat și s-a întâmplat din curiozitate”.
”Cred că ar trebui să lămuresc povestea cu cineastul. Nu știu cine este cineastul în general, știu cine sunt eu, de ce fac eu film. Ãsta este un lucru pe care-l știu, cum am ajuns să fac film. Nu mi-am propus să devin regizor, s-a întâmplat și s-a întâmplat din curiozitate, în momentul în care eram student în anul I, la Geneva. Am început prin a studia pictura și, pentru că era o școală atipică, Școala Națională de Arte Vizuale avea o secțiune cinema și, după anul I, am spus că dau examen la cinema, pentru că aș vrea să învăț ceva. Să rămân la secția de pictură, mă rog, nu mai aveam mare lucru de învățat, adică învățăm tot timpul, dar la un moment dat trebuie să ieși din școală, să te duci în atelier să înveți tu de unul singur, să-ți cauți vocea, să-ți articulezi gândurile, să construiești încet-încet o poveste despre tine însuți. (…) Curiozitatea m-a împins să fac cinema și din curiozitate am ajuns să fac și pașii ulterior. După ce m-am întors din Elveția, nu am crezut că o să pot să ajung să fac film în România din fel de fel de motive, care aveau legătură mai degrabă cu administrarea acestui domeniu, felul în care ai putea ajunge să obții fonduri și am rămas, cumva, în atelier. Chiar asta am făcut, am pictat”, a mai spus regizorul.
Acesta a mai povestit că întâlnirea cu cinema-ul s-a produs pe o filieră care îl ținea, într-un fel, mai aproape de pictură, până când, cumva, a avut loc o desprindere.
Vorbind despre lucrul care i se pare unui regizor cel mai greu de făcut, Cristi Puiu l-a citat pe Spielberg.
”Spielberg la un moment dat a fost întrebat care e cel mai greu lucru pentru un regizor și el a răspuns: ‘să te dai jos din mașină’ și mi s-a părut că da, așa e. E cel mai greu lucru pentru un regizor. În fiecare zi de filmare ajungi pe platou și trebuie să te dai jos din mașină. Dacă te dai jos din mașină faci filmul, dacă nu, nu-l faci. Și știi ce a fost ieri și știi că azi o vei lua de la capăt, vei trece prin același coșmar și calvar al traducerii intențiilor tale pentru actor, pentru operator, pentru scenograf, pentru toți cei care sunt implicați în procesul ăsta creator”, a mai afirmat Cristi Puiu.
Regizorul a apreciat că ”cinema-ul, alături de toate celelalte arte este, în ultimă instanță, un fel de formă de cunoaștere de sine”.
”În curând fac 59 de ani și cred că la vârsta asta pot spune cu adevărat, sau îmi permite vârsta să spun cu adevărat, că m-am înșelat și am crezut că fac film pentru că inefabilul îmi alimenta această dorință și că îmi doresc cu adevărat să fac film pentru că ceea ce mișcă o ficțiune, ceea ce face ca imagina să fie vie, ca povestea să aibă fluiditate, sens, volum este întâmplarea, accidentul, inefabilul, dar cred că este mai mult decât atât. Pentru cineva ca mine, care nu și-a găsit locul, cred că singurul răspuns la întrebarea ‘De ce filmez azi, acum, la vârsta asta?’ este pentru că am ales un drum ocolit către casă”, a adăugat Cristi Puiu.
Născut pe 3 aprilie 1967, la București, este scenarist și regizor, celebru pentru pelicula ”Moartea domnului Lăzărescu”, care a marcat începutul Noului Val Românesc în istoria cinematografiei.
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
