Regizorul Jafar Panahi, în vârstă de 65 de ani şi premiat la Cannes pentru „Un simple accident”, a fost condamnat în contumacie la un an de închisoare de justiţia iraniană pentru „activităţi de propagandă” împotriva statului, a anunţat luni pentru AFP avocatul său. Pedeapsa este însoţită de o interdicţie de călătorie de doi ani, a precizat avocatul Mostafa Nili, adăugând că intenţionează să facă apel.
Nu este prima dată când regizorul se află în această situaţie. În 2010, a fost arestat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru „propagandă împotriva regimului”. De asemenea, i s-a interzis să călătorească în afara Iranului timp de aproximativ cincisprezece ani, ceea ce nu l-a împiedicat să continue să realizeze lungmetraje.
Filmul „Un simple accident” al lui Jafar Panahi a fost ales să reprezinte Franţa la următoarea ceremonie a premiilor Oscar. Filmul se numără printre marii pretendenţi la statueta pentru Cel mai bun film internaţional, după ce a câştigat prestigiosul premiu Palme d’Or la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes.
Acum zece zile, regizorul iranian şi-a exprimat regretul că Academia nu permite artiştilor iranieni cenzuraţi de Teheran să-şi reprezinte patria. „Mi-aş fi dorit foarte mult să fie pentru propria mea ţară, dar când o societate este oprimat, apar anumite dificultăţi”, a declarat el atunci pentru AFP din Los Angeles.
Filmul, cu o durată de 1 h 44, condamnă acţiunile regimului de la Teheran. A fost realizat în secret şi finalizat în grabă din cauza presiunilor autorităţilor locale.


