Regizorul palestinian Hamdan Ballal, premiat cu Oscar, a fost eliberat: ‘A fost încătuşat toată noaptea şi bătut într-o bază militară’ isreliană

„Hamdan Ballal este liber. Este în drum spre casă la familia sa”, a scris el pe contul său X, adăugând că regizorul „a fost încătuşat toată noaptea şi bătut într-o bază militară”.

Potrivit unui mesaj publicat luni de Yuval Abraham, „un grup de colonişti a atacat casa lui Hamdan Ballal”. Şi „în timp ce acesta era rănit şi sângera, soldaţii au intrat în ambulanţa pe care o chemase şi l-au arestat”, a adăugat el.

Evenimentele au avut loc în Susiya, în sudul Cisiordaniei, ocupată de Israel din 1967, potrivit Center for Jewish Nonviolence, un ONG care se opune ocupaţiei israeliene. Membrii care au fost acolo susţin că au filmat evenimentele.

Întrebată de AFP, armata israeliană a declarat că verifică aceste informaţii. Poliţia israeliană, citată de The New York Times, susţine că Hamdan Ballal ar fi aruncat cu pietre în maşini israeliene împreună cu alţi doi suspecţi. Aceştia neagă această afirmaţie.

Filmat în Massafer Yatta, un sat de lângă Susiya, „No other land” urmăreşte un tânăr palestinian care luptă împotriva a ceea ce ONU descrie ca fiind strămutarea forţată a locuitorilor din satele din jur.

Massafer Yatta, de unde este originar unul dintre cei doi coregizori palestinieni ai filmului, Basel Adra, a fost declarat zonă militară de către Israel. După o lungă bătălie juridică, Curtea Supremă s-a pronunţat în favoarea armatei israeliene în mai 2022, deschizând calea pentru evacuarea locuitorilor din cele opt sate în care armata doreşte să înfiinţeze un poligon de tragere.

Colonizarea Cisiordaniei de către Israel este denunţată în mod regulat de ONU ca fiind ilegală în conformitate cu dreptul internaţional.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Angel Tîlvăr: Asumarea unui rol mai activ al Europei în apărarea proprie reprezintă răspunsul la provocările actuale

Comentariu acid în presă: Putin îl duce de nas pe un Trump ‘molâu, vanitos şi avid de laude’