REPORTAJ Dâmbovița: Potlogi – povestea unui palat domnesc, între ruină și splendoare

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi este locul unde istoria prinde din nou viață, fiind o adevărată bijuterie arhitecturală a județului Dâmbovița, vizitatorii care admiră frumusețea palatului putând afla și cum arăta apartamentul domnului, ce obiecte prețioase se țineau în tainiță, de ce mâncarea ajungea rece la domnitor și de ce Constantin Brâncoveanu a adus aici grădinari francezi.

‘Constantin Brâncoveanu a construit în județul Dâmbovița mai multe palate, printre care Palatul de la Potlogi, dar și Palatul de la Doicești. Momentan se poate vizita Palatul de la Potlogi și, implicit, curtea și grădinile palatului. Practic, avem în vedere o suprafață de 30.000 de metri pătrați, unde imediat cum intrăm în partea dreaptă și stângă ne întâmpină corpul de gardă. În laterala dreaptă este Cuhnia Palatului și în fața noastră se deschidă o curte de onoare care străjuiește, cumva, intrarea și este foarte amplă. În mijlocul domeniului se află palatul, iar dincolo de palat, în spatele acestuia, sunt grădinile’, a precizat, pentru AGERPRES, muzeograful de la Complexul Național Curtea Domnească Târgoviște, Irina Cîrstina.

Vizitatorii pot vedea exponate din perioada brâncovenească și post-brâncovenească, impresia generală pentru cei care vin aici fiind de reîntoarcere în acele vremuri. Cel mai important e că se poate afla în detaliu cum se trăia în acea perioadă și cum era organizată întreaga gospodărie.

‘Cele mai interesante exponate sunt cele care sunt expuse în palat. Este vorba de piese din colecțiile Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, instituția care are sub umbrela sa mai multe muzee, printre care și Palatul de la Potlogi. Aici avem în vedere atât obiecte de podoabă, ceramică, vase, carte veche, piese care fac parte din colecțiile muzeului. Trebuie să spunem că în Palatul de la Potlogi nu s-au păstrat obiecte din vremea lui Brâncoveanu, pentru că palatul a fost la scurtă vreme devastat. El s-a degradat foarte mult, la un moment dat a rămas chiar fără acoperiș și a fost restaurat și salvat cumva, fără a fi readus la strălucirea de la început. Abia în anul 2015 putem spune că ne-am întors în vremea lui Brâncoveanu și iată avem expuse piese din perioada brâncovenească și post-brâncovenească, inclusiv monede, sunt acolo expuse într-o sală, o tainiță, cum o numeau pe vremea aceea, unde țineau lucrurile prețioase’, a mai spus muzeografa Irina Cîrstina.

În descrierea camerei chelarului se arată că aici erau strânse nu numai șei, spade și pistoale, dar și bunuri ferecate în lăzi: covoare, îmbrăcăminte de valoare, icoane prețioase, piese de argint.

Iar în palat exista și un tunel secret. ‘În pardoseala camerei se afla o trapă secretă prin care se ajungea la tainița dintre cele două niveluri ale palatului, unde se păstrau obiectele cele mai valoroase’, se mai arată în descrierea de la palat a camerei chelarului.

Se poate afla chiar și ce se mânca la masa domnitorului, în sala de ospețe fiind o masă mare la care se stătea pe bănci, nu pe scaune, se foloseau tacâmuri de argint, iar cafeaua și fumatul încheiau fiecare masă domnească.

‘O să vedeți o sală de ospețe acolo. Sala aceasta de ospețe avea o masă foarte mare și nu existau scaune. Și asta știm sigur pentru că cronicarul său italian, secretarul de fapt, Anton Maria Del Chiaro, ne povestește că erau bănci și ne spune ce aveau pe masă, câte feluri de mâncare. Era destul de supărat că mâncarea ajungea rece. Și de ce ajungea rece? Pentru că românilor le era frică de incendii și pentru că bucătăria sau cuhnia, pe vremea aceea, nu era în aceeași clădire cu palatul. De aceea la Potlogi, dar și la Mogoșoaia, când intrați pe domeniu, o să vedeți o cuhnie sau bucătărie care este chiar pe latura de la intrare. La Potlogi este în dreapta, la Mogoșoaia tot în dreapta. E o clădire separată la vreo 100 de metri, poate mai bine de 100 de metri distanță, deci complet separată. Și dacă era frig, practic, mâncarea, chiar dacă o acopereau, cumva nu mai era la fel de caldă sau nu mai simțeau aroma la fel de puternic’, mai spune Irina Cîrstina.

În descrierea de la palat a sălii de mese se arată că ospețele puteau dura mult, se începea după-amiaza și se terminau în zorii zilei. La ospețele lui Brâncoveanu se beau cele mai fine lichioruri pe care le producea Europa. Zilnic se foloseau lactate, iar peștele și carnea erau preparate cu borș din tărâțe și cu oțet.

‘Prazul dulce, guliile, varza dulce și murată erau, de asemenea, alimente de bază, alături de pește și icre, proaspete sau pregătite prin sărare și zdrobire, cu ulei de măsline, piper și zeamă de lămâie (…) Brâncoveanu a fost contemporan cu primele culturi de porumb din Valahia, iar tot din import se aduceau portocale, rodii, măsline, migdale, piper, fidea, scorțișoară, cuișoare’, se arată în descrierea de la palat a sălii de mese.

Tot de aici aflăm că desertul preferat era cozonacul, ‘făcut cu făină, lapte, zahăr de Veneția și gălbenuș de ou’.

În interiorul palatului Brâncovenesc se află refăcute camera doamnei și camera domnului.

‘Cei care vin pot vedea o cameră a doamnei, unde sunt expuse obiecte feminine și artă plastică și paftale, inele, tot ce ar însemna, așa cumva, cochetăria feminină, dar și o cameră a domnului. Pentru că știm că, până la urmă, exista o latură dedicată domnului și o latură a palatului dedicată doamnei. Și atunci putem să ne dăm seama cum arăta apartamentul domnului, care era zona aceasta administrativă, unde era cancelaria domnească’, precizează muzeografa Irina Cîrstina.

Clădirea s-a degradat foarte mult în ultimul secol, însă renovarea din 2015 i-a readus frumusețea de altă dată. De asemenea, a fost acordată o atenție aparte grădinilor palatului, și ele lăsate ani întregi în paragină.

‘Constantin Brâncoveanu ținea foarte mult și aprecia elementele acestea naturale și absolut toate construcțiile pe care le-a ridicat erau în mijlocul unor grădini, era luciu de apă, grădinile erau îngrijite, existau grădinari din Franța care erau pricepuți în a cultiva specii care să fie frumoase și să dea locului o anumită strălucire, implicit prin elementele acestea naturale care se îmbinau cu cele arhitectonice. Ne aflăm într-un loc frumos pe care sperăm să-l descopere cât mai mulți dintre români’, spune Irina Cîrstina.

În grădini au fost plantați pomi fructiferi aduși de la Stațiunea Pomicolă Voinești din județul Dâmbovița, iar de la o pepinieră din județ au fost aduși stejari aurii și alte tipuri de arbori. Primăvara, în grădina de la palat, în zona din fața clădirii principale, înflorește singura lalea olandeză cu nume românesc: laleaua ‘Doamna Maria Brâncoveanu’. Bulbii de lalea au fost dăruiți de către Asociația Femeilor Ortodoxe din parohia Sf. Grigorie Teologul din Olanda. Este o lalea înscrisă în nomenclatorul Asociației Regale a cultivatorilor de flori cu bulbi din Țările de Jos. Laleaua ‘Doamna Maria Brâncoveanu’ este o lalea roșie care are o margine aurie ca o coroană și crește până la înălțimea de 50 de centimetri.

La Potlogi vin din ce în ce mai mulți vizitatori, dar sunt încă multe persoane care nu au auzit de frumusețea palatul brâncovenesc aflat la circa 50 de kilometri de București, o bijuterie arhitectonică și un loc unde te poți transpune în viața de zi cu zi din epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Foto: CORNELIA DUMITRU / AGERPRES 

Tenis: Carlos Alcaraz a debutat cu dreptul la Miami Open (ATP)

România rămâne unul dintre cei mai mari importatori de mașini second-hand din UE (companie)