Străbat mii de kilometri pentru a reveni la cuiburile din Pădurea Macedonia, unde nu stau decât trei luni, între aprilie și iunie, pentru cuibărire, depunere de ouă și eclozare, iar când puii devin păsări tinere suficient de puternice să-și însoțească părinții înapoi în Africa, își iau zborul, dar nu uită niciodată rutele magnetice pe care au venit, adevărate GPS-uri care le readuc an de an la cuiburile din Lunca Timișului.
Paradis avifaunistic, Pădurea Macedonia se întinde pe mai bine de 4.600 de hectare, pe raza comunelor Ciacova, Ghilad, Giulvăz și Livezile, iar stârcul cenușiu și stârcul de noapte sunt păsări protejate, al căror efectiv a crescut în ultimii ani, prin grija silvicultorilor de la Ocolul Silvic Lunca Timișului (OSLT) din cadrul Direcției Silvice Timiș (DST).
La intrarea în comuna Ghilad, două acvile din piatră montate pe postamente din granit atrag atenția că intrăm pe un teritoriu în care păsările sălbatice sunt cele mai prețioase simboluri ale locului.
Cotim la dreapta și după ce ieșim din comună ne așteaptă un drum pe digul din zona a doua de apărare a Timișului, care a fost ridicat la sute de metri distanță de albia principală a râului. Trecem pe lângă multele hectare ale unei foste plantații de răchită, pe care în urmă cu 20 de ani se dorea cultivarea plantei pentru a o folosi drept combustibil eco regenerabil.
Ioan Sîrbovan, inginer silvicultor specializat în regenerarea pădurilor și protecția mediului din cadrul Ocolului Silvic Lunca Timișului, ne spune că imensa vale necultivată, dintre albia principală a râului Timiș și ‘digul forestier’, a fost folosită în timpul devastatoarelor inundații din anul 2005, pentru deversarea apei și scăderea debitului, protejând astfel, cât s-a putut, comunitățile riverane.
Drumul pe dig ne duce până în brațele Pădurii Macedonia. Din înalturi, se aud țipete de păsări, ciripituri care acum se trezesc, pentru că e foarte devreme, iar un cuc pare să-și caute puii de prin alte cuiburi.
‘Câutați-vă de bani prin buzunare, dacă e prima dată când auziți cucul anul acesta!’, atenționează Ioan Sîrbovan, care știe cel mai bine toate cuiburile și păsările din zonă.
Dar, nu uităm că am plecat după stârcul cenușiu, despre care credeam că este un anost răpitor de baltă, rudă apropiată cu barza și ceva mai îndepărtată cu exoticul flamingo.
‘Aici avem o colonie de strârc cenușiu pe care anual o monitorizăm. Sunt 150 de cuiburi pe care pădurarii le-au marcat și le urmăresc în fiecare sezon. Suntem într-o zonă protejată, unde în perioada lor de împerechere, aprilie-iunie, nu facem niciun fel de lucrare pentru a le asigura o liniște totală. Pe lângă stârcul cenușiu am mai văzut exemplare de stârc de noapte și de egretă. Stârcii cenușii scot, la fel ca și berzele cu care se înrudesc, doi – trei pui pe an. Am văzut chiar pe sub cuiburi, astăzi, ouă eclozate, ceea ce înseamnă că acele cuiburi sunt locuite. Sunt coșuri de ouă, cam pe sub toți arborii în care cuibăresc. Sunt păsări migratoare, cele mai grăbite ajung la noi spre finalul lunii martie și rămân aici maximum patru luni, ca și berzele. Ele vin din zonele calde, din sudul Europei, chiar nordul Africii și tot acolo se întorc cu puii. În principiu, ele revin la cuiburile pe care le-au avut în anii anteriori, și le refac și le reașează, mai își construiesc cuiburi noi. S-ar putea să vină și din puii scoși anul trecut, se formează familii noi, își fac alte cuiburi și am observat noi că, în general, după o perioadă de câțiva ani în care locuiesc pe un arbore, probabil din cauza excrementelor pe care le produc, copacul respectiv se usucă. După ce arborii sunt uscați, lor nu le mai place să rămână în acei arbori și se mută’, detaliază, pentru AGERPRES, inginerul silvicultor Ioan Sîrbovan.
Din spusele pădurarilor care păzesc cantonul de peste 30 de ani, colonia de stârci era cu câteva sute de metri mai la distanță față de actualul loc de cuibărire, iar păsările s-au tot mutat, în arbori curați.
Stârcii cenușii au găsit în Pădurea Macedonia locul ideal de rezidență, pentru că sunt condiționați foarte mult de existența apei, iar aici este pârâul Timișul mort, un braț al râului Timiș care se umple cu apă în perioadele ploioase și au hrana foarte aproape. Ei sunt condiționați de locul în care să poată găsi hrana: pești, amfibieni, moluște, broaște.
Video: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
‘Populațiile de stârci fluctuează. Spre exemplu, în urmă cu doi-trei ani, au fost ceva mai multe cuiburi și ceva mai multe exemplare, dar probabil, pe seama secetei accentuate din ultimii doi ani, ei își caută zone mai umede. De câțiva ani, Timișul nu a mai ieșit din matcă, iar acele bălți din zona de revărsare nu s-a mai umplut cu apă și implicit nu au mai fost broscuțe și hrana pe care o folosesc aceste păsări. Noi monitorizăm încă din anul 2004 populațiile de păsări în Ocolul nostru. Acum, pentru că am depistat această colonie de stârci cenușii, parcela în care sunt cuiburile este catalogată ca suprafață de pădure cu valoare ridicată de conservare’, explică Ioan Sîrbovan.
Video: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
Având această valoare ridicată de conservare, cu o specie care trebuie conservată, Direcția Silvică Timiș urmează inclusiv condițiile trasate anual de colegii de la Arii protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, în privința exploatării masei lemnoase. Astfel, în perioada de cuibărire nu se execută niciun fel de activitate de exploatare, pentru a nu deranja habitatul.
Aceasta se vede și în faptul că față de anul de referință 2004, când a început monitorizarea stârcilor cenușii, populația lor a crescut.
Grija pe care acest Ocol Silvic din Lunca Timișului o are față de păsări este marcată excepțional prin reapariția acvilei de câmpie, care a fost dată dispărută de literatura de specialitate.
Video: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
Ca în orice lanț trofic, stârcul cenușiu este o verigă: hrănindu-se cu șerpi, broaștele și alte vietăți de baltă, aceste păsări mențin un echilibru al numărului acestora, stopând înmulțirea lor necontrolată. La rândul lor, stârcii cenușii sunt pradă mai ales pentru vulturi.
Coborâm împreună cu pădurarii pe o râpă cu iarbă udă, după ploaie, în pădure, la copacii marcați, să vedem dacă mai sunt populați. Peisajul seamănă cu descrierea din ‘Baltagul’, când Victoria Lipan își caută bărbatul. Noi căutăm ouă de stârci. Nici nu trebuie să umblăm mult. Sub fiecare copac găsim ouă din care au ieșit puii. Deci păsările au revenit, cuiburile nu sunt pustii, dovadă fiind aceste urme biologice.
‘Pădurea e plină de păsări. avem, am văzut chiar în zbor când am venit, am văzut rațe, avem egreta, în zonă monitorizăm o familie de acvilă de câmpie, un cuib unde cuibărește și scoate pui. Este o specie strict protejată, foarte rară, declarată dispărută cu ani în urmă. Având cuibul în pădure, noi ne îngrijim să nu facem lucrări în jurul cuibului. Am văzut, anul trecut, cuibul că e locuit. Am găsit acvilele stând pe cuib. Avem fazan, potârniche, prepeliță, porumbelul gulerat. Avem și o fauna foarte bună. În zona Pișchia sunt vulturul codalb, cerb comun, mistreț, căprior, vulpe, șacal, iepure, mufloni doar în domeniul de vânătoare de la Charlottenburg. Cerbul se extinde; a fost introdus de pe vremea Reginei pe domeniu Banloc și implicit, când s-a înmulțit populația de cervide, pădurea a devenit mică și ei au migrat. Între Pădurile Banloc și Macedonia distanța este mică, iar cerbul este foarte condiționat de apă. Avem păduri în zona Jamul Mare, care ar fi propice viețuirii cerbului, dar nu este niciun curs de apă permanent. Aici este Timișul aproape, sunt și pâraiele și au apă’, explică inginerul silvic Ioan Sîrbovan.
Video: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
Nu departe de Pădurea Macedonia, Pădurea Chevereș era special amenajată, pentru că acolo vâna Ceaușescu și circa 30 de ani nu s-a exploatat nimic decât lemnul uscat. Acolo sunt cei mai bătrâni stejari din zonă.
‘Acolo s-a ajuns să fie pădurile mai bătrâne. Ciclul de producție la stejar este de 120-130 de ani, iar aceste păduri au ajuns la 170 de ani, astfel că avem exemplare de stejari deosebite. Sunt sănătoși, unii se mai îmbolnăvesc din cauza secetelor din ultimii ani, insectele vin, îi atacă pentru că poartă ciuperci dăunătoare pe care le transmit de la un arbore la altul și astfel se mai și usucă. Avem și zone umede certificate, marginale, și respectăm criteriile prevăzute de certificare, biodiversitatea. Protejăm aceste zone, Lunca Timișului, zone mlăștinoase, protejăm amfibienii și moluștele din ele. Nu avem specii care să fi dispărut. Dimpotrivă, a reapărut acvila de câmpie. Omul a început să protejeze biodiversitatea, pentru că și-a dat seama că are nevoie și de un mediu curat. Seceta este o problemă. Ar trebui să avem cam 600 de litri/mp pe an, dar noi nu avem nici 300 l/mp. Anul trecut am acumulat 10 litri/mp de ploaie în șase săptămâni, în zona Banloc’, încheie Ioan Sîrbovan.
În Pădurea Macedonia păsările sunt în largul lor. Privindu-le, nu se poate să nu te gândești la Brâncuși, care nu a sculptat pasărea, ci zborul ei.
