Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat joi rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie, în urma cărora Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut majoritatea în Legislativul de la Chişinău. De asemenea, Curtea a validat mandatele celor 101 deputaţi aleşi.
„Se confirmă rezultatele alegerilor parlamentului din 28 septembrie 2025. Se validează mandatele deputaţilor aleşi”, a comunicat preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole.
Potrivit NewsMaker.md, în timpul şedinţei, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale (CEC), ai Partidului Acţiune şi Solidaritate şi ai Partidului „Democraţia Acasă” au solicitat confirmarea rezultatelor şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi. De cealaltă parte, Blocul „Patriotic” a cerut Curţii Constituţionale să nu recunoască rezultatele scrutinului. După mai bine de trei ore de audieri, judecătorii s-au retras în camera de consiliu, iar la final au anunţat confirmarea rezultatelor alegerilor şi validarea tuturor mandatelor de deputat.
De asemenea, Curtea Constituţională a confirmat şi listele candidaţilor declaraţi supleanţi. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, în cazul în care un mandat va fi declarat vacant, acesta va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista concurentului electoral.
Hotărârea Curţii va fi remisă Parlamentului şi Comisiei Electorale Centrale. Decizia este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intrând în vigoare la data adoptării.
În urma alegerilor parlamentare, şase formaţiuni politice au trecut pragul electoral şi au reprezentnaţi în legislativ; Partidul Politic „Partidul Acţiune şi Solidaritate”, care a obţinut 55 de mandate, Blocul Electoral „Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei”, cu 26 de mandate, Blocul Electoral „Alternativa”, cu 8 mandate. Partidul Politic „Partidul Nostru” şi Partidul Politic „Democraţia Acasă” au obţinut câte 6 mandate.
În următoarele zile, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data alegerilor, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va convoca noua componenţă a Parlamentului în şedinţa de constituire. În această şedinţă, Curtea Constituţională va prezenta un raport, iar legislativul va deveni legal constituit. Deputaţii aleg conducerea – preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii, Biroul permanent – şi formează fracţiunile parlamentare în cel mult zece zile de la constituire.
Procesul continuă cu desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Acesta are la dispoziţie 15 zile pentru a prezenta în plen lista miniştrilor şi programul de guvernare. Dacă obţine majoritatea voturilor deputaţilor, Guvernul este învestit. În cel mult 14 zile de la vot, preşedintele ţării semnează decretul, iar miniştrii depun jurământul.
Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate Igor Grosu a anunţat în 14 octombrie că Alexandru Munteanu este candidatul formaţiunii la funcţia de prim-ministru.