Republica Srpska o numeşte preşedintă interimară pe Ana Trisic Babic, marcând plecarea oficială a lui Milorad Dodik

Știri de azi | Republica Srpska o numeşte preşedintă interimară pe Ana Trisic Babic, marcând plecarea oficială a lui Milorad Dodik - Știri de azi |
#image_title

Parlamentul Republicii Srpska a numit-o sâmbătă pe Ana Trisic Babic în funcţia de preşedintă interimară, confirmând oficial retragerea lui Milorad Dodik după ce acesta a fost interzis din viaţa politică printr-o decizie a instanţei de stat, transmite Reuters.

Trisic Babic, o apropiată a lui Dodik, va ocupa funcţia timp de o lună, până la organizarea alegerilor prezidenţiale anticipate programate pentru 23 noiembrie. Legislativul a decis, de asemenea, anularea mai multor legi separatiste adoptate în ultimul an, după ce Dodik a fost inculpat pentru nerespectarea deciziilor trimisului internaţional şi ale Curţii Constituţionale a Bosniei.

Dodik, un naţionalist pro-rus care pledează pentru separarea Republicii Sârbe şi alipirea acesteia la Serbia, a refuzat până acum să renunţe la funcţie şi a continuat să îşi exercite atribuţiile, inclusiv prin deplasări oficiale în străinătate. El a declarat că va contesta verdictul instanţei la Curtea Constituţională.

După votul de sâmbătă, Dodik a declarat că, deşi a fost nevoit să facă acest pas ”în coordonare cu partenerii externi”, politica Republicii Srpska nu se va schimba, iar obiectivul final rămâne secesiunea.

Statele Unite au salutat decizia parlamentului, afirmând că aceasta reprezintă rezultatul eforturilor diplomatice americane de ”a dezamorsa criza din Bosnia şi Herţegovina”.

”Statele Unite salută acţiunea Adunării Naţionale a Republicii Srpska, care reafirmă stabilitatea Bosniei şi Herţegovinei şi deschide calea către un parteneriat constructiv bazat pe interese comune şi prosperitate împărtăşită”, a declarat pentru Reuters Brendan Hanrahan, oficial al Departamentului de Stat pentru afaceri europene şi eurasiatice.

Cu o zi înainte, Trezoreria SUA a anunţat că a eliminat de pe lista de sancţiuni patru aliaţi ai lui Dodik, măsură pe care acesta a lăudat-o, în timp ce continuă să facă lobby pentru ridicarea propriilor sancţiuni.

Milorad Dodik este sancţionat de Statele Unite şi Marea Britanie pentru încălcarea Acordului de la Dayton, care a pus capăt războiului bosniac din anii 1990, precum şi de mai multe state europene care îl acuză că prin politicile sale separatiste subminează pacea şi stabilitatea în Bosnia şi Herţegovina.

 

Știri de azi | UPDATE – Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de Germania, scor 3-0, în finala CE de Echipe - Știri de azi |

UPDATE – Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de Germania, scor 3-0, în finala CE de Echipe

Știri de azi | Avarie majoră la o conductă de gaze în Voluntari, cauzată de un incendiu la două autoturisme implicate într-un accident – Distribuitor: Alimentarea cu gaze naturale, sistată pentru aproximativ 14.000 de consumatori, ar urma să fie reluată luni dimineaţă - Știri de azi |

Avarie majoră la o conductă de gaze în Voluntari, cauzată de un incendiu la două autoturisme implicate într-un accident – Distribuitor: Alimentarea cu gaze naturale, sistată pentru aproximativ 14.000 de consumatori, ar urma să fie reluată luni dimineaţă