Respingerea candidaturii lui Şoşoacă – Lasconi: Pare la prima vedere un vis împlinit pentru Marcel Ciolacu / Este incredibil cum acelaşi om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în ţară

Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă sâmbătă seara că este o reacţie la cald, dar interdicţia de a candida dată Dianei Şoşoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Ea precizează că democraţia este şi despre dreptul fiecărui cetăţean de a candida şi că este incredibil cum acelaşi om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în ţară pentru o funcţie publică.

”Democraţia este şi despre dreptul fiecărui cetăţean de a candida. Este o reacţie la cald, dar interdicţia de a candida dată Dianei Şoşoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curţii Constituţionale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum acelaşi om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în ţară pentru o funcţie publică”, spune Lasconi într-o postare.

”De doamna Şoşoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceiaşi ochi, dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichiţe legislative”, mai spune Lasconi.

Preşedinta USR subliniază că ”cine va fi următorul preşedinte al României trebuie să stabilească alegătorii, nu manevrele făcute de un sistem corupt şi putred până în măduva oaselor”.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, au precizat surse oficiale pentru News.ro.

Curtea a intrat, sâmbătă, în şedinţă pentru a analiza cele şapte contestaţii depuse la candidaturile pentru alegerea preşedintelui României. Ulterior, CCR a anunţat oficial respingerea candidaturii.

Respingerea candidaturii lui Şoşoacă – George Simion: Orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales. Nicio instituţie nu îi poate lua acest drept

Supărare mare la PNL după respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă: ‘Este o făcătură marca PSD’