Restricţie de trafic pe DN 1, pe sensul de coborâre dinspre Sinaia spre Ploieşti, n urma unei alunecări de teren

Autorităţile din judeţul Prahova anunţă instituirea unei noi restricţii de circulaţie pe drumul naţional 1, între Sinaia şi Ploieşti, în zona comunei Cornu, unde o alunecare de teren s-a produs în apropierea carosabilului.

”Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii privind o posibilă alunecare de teren ce ar putea afecta circulaţia pe DN 1 (E60), în afara localităţii Cornu, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Ploieşti – District Câmpina, au efectuat verificări la faţa locului. În urma acestora, s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament a părţii carosabile, pe sectorul de drum cuprins între km 99+150 m – 99+050 m, pe banda nr.1 a sensului de mers Braşov – Ploieşti” , informează, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

 
Pentru protejarea drumului şi pentru prevenirea oricărui pericol, zona a fost izolată, iar traficul rutier a fost restricţionat pe o bandă a sensului de mers Braşov-Ploieşti.

 
Poliţiştii le recomandă şoferilor să dea dovadă de prudenţă în zonă, să respecte semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
 
Este al doilea astfel de incident produs în ultimă perioadă pe DN 1, în judeţul Prahova. Recent, o alunecare de teren a fost observată în zona oraşului Comarnic.

Timiş: Peste 70 de persoane, între care şi copii, evacuate după scăpări de gaz dintr-un punct de distribuţie a gazelor naturale, în municipiul Lugoj – VIDEO

Vasile Dîncu crede că este important să avem cât mai repede un nou ministru la Apărare / În primul rând acesta trebuie să poată lucra cu anumite ministere, cu NATO şi Bruxelles / Trebuie să fie un om care să aibă un pic de curaj