Restricţie parţială de circulaţie pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, unde o alunecare de teren s-a produs în apropierea şoselei, lângă Comarnic

O alunecare de teren s-a produs sub carosabil, pe drumul naţional 1, în apropierea oraşului Comarnic din judeţul Prahova. Autorităţile au intervenit după ce incidentul a fost semnalat de către internauţi pe reţelele de socializare, zona fiind semnalizată. Poliţia recomandă şoferilor să nu se apropie de marginea drumului pentru că, potrivit specialiştilor, există „riscul de a afecta stabilitatea carosabilului şi siguranţa traficului”.

Potrivit datelor furnizate online, pe un grup destinat şoferilor care tranzitează judeţul Prahova, alunecarea s-a produs chiar sub şosea, în apropiere noului sens giratoriu construit pe DN1, la Comarnic. În imagini se vede cum malul de pământ de sub carosabil a luat-o la vale.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii privind o posibilă alunecare de teren ce ar putea afecta circulaţia pe DN1 (E60), în zona oraşului Comarnic, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier împreună cu reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Ploieşti – District Sinaia, au efectuat verificări la faţa locului. În urma acestora, s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament, în zona kilometrului 111+430 m, fără a afecta în prezent partea carosabilă. O porţiune de teren situată sub structura drumului s-a deplasat către albia râului Prahova, iar specialiştii Secţiei de Drumuri Naţionale Ploieşti – District Sinaia, au apreciat că fenomenul ar putea evolua, existând riscul de a afecta stabilitatea carosabilului şi siguranţa traficului”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

În acest context, pentru prevenirea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, a fost instituită o restricţie parţială de circulaţie pe banda sensului de mers Braşov – Ploieşti, în zona km 111+430 m, măsura fiind semnalizată.

Poliţia recomandă şoferilor să fie prudenţi, să respecte semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Primăria Sectorului 6: Începe proiectarea şi execuţia pentru Spitalul Sectorului 6, singurul ce va fi construit de stat, în Bucureşti, după 46 de ani

Mihai Belu ridică semne de întrebare privind legăturile dintre Cătălin Drulă și Asociația Pro Infrastructura