Restricții de circulație în patru județe, impuse din cauza alunecărilor de teren și a inundațiilor din România

Autoritățile au impus restricții de circulație în mai multe zone din România afectate de inundații și de alunecări de teren. Restricțiile vizează circulația mașinilor și a trenurilor.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, au fost impuse restricții de circulație.

În județul Covasna, pe DN 13E Reci – Țufalău, este restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, ca urmare a debitului crescut pe Râul Negru;

În județul Galați, pe DN 2B Brăila – Șendreni, există o restricție de viteză de 30 km/oră, în urma unei alunecări de teren „din zona rampei pasajului de la kilometrul 125+850 de metri, localitatea Șendreni”.

În județul Harghita, pe DN 13B Praid – Borzont, traficul este restricționat pe o bandă, semnalizat corespunzător, ca urmare a surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 15 metri în localitatea Bucin;

În județul Brașov, restricția vizează traficul feroviar. Pe magistrala 300, între stațiile CF Predeal și Timișu de Sus, terasamentul s-a surpat pe o lungime de circa 50 metri, fiind afectat sensul Brașov – București. Circulația trenurilor se desfășoară alternativ, pe celălalt fir.

Sorin Grindeanu anunță plecarea de la Ministerul Transporturilor, după discuțiile de la Cotroceni: ‘Nu cred că pot duce la capăt mandatul…’

Piața europeană pare închisă pentru Gazprom – Noul guvern german pune cruce gazoductului Nord Stream 2