Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Capitalei, cu avizul Brigăzii de Poliție Rutieră, a impus o serie de restricții temporare care intră în vigoare începând de sâmbătă, 21 iunie, ora 5:00.
Una dintre cele mai importante modificări îi vizează pe șoferii care vin dinspre Calea Victoriei sau Eroilor: Splaiul Independenței va fi închis între Piața Națiunile Unite și stația de metrou Piața Unirii 1. Ca rută alternativă, aceștia sunt direcționați prin fața Palatului Parlamentului, apoi pe Bulevardul Unirii, pentru a ajunge în zona Piața Unirii.
Pe Bulevardul Unirii vor funcționa două stații STB, menținând o minimă continuitate a transportului public de suprafață în zonă.
O altă modificare vizează traseul șoferilor care circulă dinspre Universitate și Bd. Corneliu Coposu către Patriarhie. Aceștia vor fi deviați pe un drum provizoriu nou-construit, cu trei benzi de circulație, dintre care una este rezervată mijloacelor de transport în comun. Circulația pietonală către stațiile de metrou nu este afectată, potrivit autorităților.
Restricțiile rutiere impuse sâmbătă ar urma să rămână în vigoare până la finalul anului. Totuși, dacă lucrările decurg fără întârzieri, este posibil ca o parte dintre restricții să fie ridicate mai devreme.
Autorizația de construire pentru proiectul de refacere a Planșeului Unirii a fost semnată de fostul primar general Nicușor Dan în ultima zi de mandat. Actualul primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, coordonează implementarea lucrărilor, care vizează refacerea completă a planșeului de aproape 100 de ani vechime, dar și regenerarea spațiilor publice din jurul Pieței Unirii.
Proiectul presupune intervenții în patru zone distincte: în fața Hanului lui Manuc, în parcul de lângă Magazinul Unirea, în zona fântânilor și spre Pasajul Unirii. În parcul din fața magazinului, arborii vor fi transplantați sau defrișați, urmând să fie înlocuiți cu alți copaci, în cadrul unui program de compensare.
Lucrările vor începe cu desfacerea grinzilor și stâlpilor vechi, care vor fi înlocuiți complet. În paralel, se va realiza și joncțiunea liniei de tramvai dintre Sfânta Vineri și baza Dealului Mitropoliei, ceea ce va duce la o mai bună conexiune a rețelei de transport public din zonă.
Pasajul Unirii, aflat și el într-o stare precară, va intra în reabilitare cel mai devreme în 2026, după finalizarea actualei etape. Băluță a precizat că structura actuală nu suportă greutatea liniilor și tramvaielor, motiv pentru care este necesară o consolidare masivă.
Întregul proiect — care include refacerea Planșeului Unirii, modernizarea rețelelor edilitare, reconfigurarea traficului, reabilitarea Pasajului Unirii și modernizarea liniei de tramvai — are o durată estimată de trei ani.
Până atunci, bucureștenii vor trebui să se înarmeze cu răbdare. Circulația în centrul Capitalei va suferi modificări semnificative, iar traficul va fi și mai aglomerat decât de obicei. Autoritățile îndeamnă șoferii să evite zona și să folosească mijloacele de transport în comun ori de câte ori este posibil.