Reţele Electrice România inaugurează staţia de transformare Mamaia, care va deservi pentru început 7.800 de clienţi din zona de Nord a litoralului Mării Negre. Investiţa este de aproximativ 43 milioane lei

Reţele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a finalizat construcţia unei noi staţii de transformare în staţiunea Mamaia, pentru a eficientiza distribuţia de energie în zonă, investiţia fiind în valoare totală aproximativ 43 milioane lei.

”Reţele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a finalizat construcţia unei noi staţii de transformare în staţiunea Mamaia, pentru a eficientiza distribuţia de energie în zonă, în special pentru a acoperi necesităţile de consum crescute, din timpul sezonului turistic. Investiţia, în valoare totală aproximativ 43 milioane lei, a fost realizată integral din surse proprii, ca parte a strategiei companiei de a dezvolta reţeaua de distribuţie a energiei electrice având în vedere principiile de calitate şi rezilienţă”, anunţă compania.

Noua staţie de transformare va deservi momentan aproximativ 7.800 de clienţi din zona de Nord a litoralului Mării Negre, asigurând o alimentare sigură şi adaptată cerinţelor actuale de consum. Totodată, prin amplasarea acestei noi staţii de transformare între Staţia Tăbăcărie din zona Delfinariu, Constanta şi Staţia Năvodari, se eficientizează maximal reţeaua electrică de distribuţie şi fiabilitatea acesteia.

Proiectul a fost unul complex, implicând lucrări consistente de amenajare a terenului aflat într-o zonă anterior mlăştinoasă. Racordarea staţiei pe înaltă tensiune s-a făcut printr-o linie de cablu subteran care subtraversează  canalul Midia-Năvodari. Această operaţiune a adus provocări tehnice majore, dată fiind geografia şi compoziţia terenului, necesitând lucrări complexe de foraj dirijat orizontal pe sub albia canalului.

„Ne continuăm parcursul de modernizare şi extindere a reţelelor electrice de distribuţie, cu accent pe rezilienţă, flexibilitate şi digitalizare, pentru a sprijini tranziţia energetică – de la electrificare accelerată la decarbonizarea consumului. Staţia electrică Mamaia reprezintă un pas important în această direcţie, contribuind la creşterea siguranţei în alimentare, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi consolidarea rezilienţei reţelei în beneficiul clienţilor şi al comunităţilor locale. De asemenea, prin această investiţie sprijinim dezvoltarea economică a zonei, asigurând un serviciu de distribuţie mult îmbunătăţit şi optimizat pentru atragerea de noi investiţii şi dezvoltarea activităţilor existente”, a declarat Mihai Peşte, director general Reţele Electrice România.

Staţia electrică de transformare 110/20kV Mamaia este una de tip interior, cu toate echipamentele energetice amplasate în incinta clădirii, având o putere instalată de 50MVA şi fiind echipată cu două transformatoare 100/20kV de 25 MVA.

Racordurile electrice la reţeaua de înaltă şi medie tensiune au fost realizate integral prin cabluri subterane, acest fapt fiind esenţial din punct de vedere al rezilienţei instalaţiilor, cât şi prin prisma sustenabilităţii şi impactului ambiental. Echipamentele utilizate sunt de tip capsulat, compacte, asigurând o fiabilitate ridicată a instalaţiilor şi optimizarea spaţiului necesar pentru funcţionarea staţiei.

Staţia va fi alimentată de 2 linii electrice subterane de 110 kV, momentan fiind realizată linia din Staţia Năvodari – Staţia Mamaia, a doua linie Staţia Mamaia – Staţia Tăbăcărie fiind prevăzută a fi executată într-o etapă viitoare. Distribuţia electrică pe medie tensiune se realizează prin 8 linii, bara de medie tensiune din staţie fiind realizată cu 15 celule compacte de medie tensiune, fiind în acelaşi timp dimensionată pentru o eventuală amplificare a puterii staţiei în funcţie de necesitatea de consum viitoare.

Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie. Reţelele electrice operate de către Reţele Electrice România numără 289 de staţii de transformare şi peste 25.000 de posturi de transformare.

 

 

Nouă prevedere legală pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce/ Şoferii care solicită acest lucru trebuie să prezinte dovada achitării amenzii

Șeful Camerei Deputaților îl trântește pe Victor Ponta: Continuă scandalul și șantajul