Câştigurile majore în privinţa numărului de telespectatori şi de spectatori la sporturile feminine în 2024 vor oferi o expansiune în 2025, tot mai multe firme şi ligi urmăresc să obţină un avantaj din interesul în creştere, potrivit experţilor şi liderilor industriei, conform Reuters.
Liga naţională de fotbal feminin din America de Nord (NWSL) şi Asociaţia profesionistă de baschet feminin (WNBA) au înregistrat ambele cifre de vizualizare record, în timp ce fanii din Marea Britanie au alocat timp mai mult ca niciodată să urmărească Super liga feminină de fotbal (WSL), iar ratingurile televiziunilor au explodat pentru prima ligă feminină la cricket în cel de-al doilea sezon al său.
Investitorii cu finanţare extinsă au luat notă, iar creşterea va fi tema pentru 2025 în timp ce WNBA urează bun venit primei sale noi francize din 2008, Golden State Valkyries, care va începe să joace de anul viitor.
WNBA, care se pregăteşte de asemenea pentru încă două echipe în 2026, în Portland şi în Toronto, a avut cel mai urmărit sezon regulat, cu o medie de 1,2 milioane de telespectatori pe ESPN, potrivit reţelei, în timp ce o medie de 1,6 milioane au urmărit finalele, fiind cea mai mare audienţă în ultimii 25 de ani.
Liga s-a bucurat de o creştere stabilă în anii recenţi, dar creşterea a fost sprijinită mai departe de o clasă ”rookie” condusă de Caitlin Clark, a cărei carieră de recorduri la colegiu a fost un moment de cotitură pentru sporturile feminine din SUA.
Clark speră că puterea sa extraordinară va ajuta la demersul său comun de a aduce o echipă NWSL în Cincinnati, în timp ce liga feminină de fotbal ia în considerare trei candidaţi, inclusiv Denver şi Cleveland, pentru o nouă expansiune.
Liga feminină de fotbal din America de Nord a avut o medie de urmăritori de 967.000 pentru campionatul din acest an, cu o creştere de 18% faţă de 2023, a transmis NWSL, şi se pregăteşte să se extindă cu 15 echipe membre când Boston se va alătura în 2026.
Valoarea echipelor NWSL şi WNBA este aşteptată să crească cu cel puţin 1,6 miliarde de dolari în următorii trei ani, potrivit unei cercetări publicate luna trecută de agenţia de sport şi divertisment The Collective.
Industria sporturilor feminine are o valoare incredibilă şi este un sector cu o creştere rapidă, a transmis în declaraţie directorul executiv al agenţiei The Collective, Thayer Lavielle.
”Echipele din WNBA şi NWSL conduc asaltul, dar această creştere nu este limitată la aceste ligi, este vorba despre creşterea întregului ecosistem al sporturilor feminine”, potrivit lui Thayer Lavielle.
Un studiu din acest an al firmei de audit PwC realizat pe un număr de peste 400 de lideri din industrie a arătat că în proporţie de 85% dintre aceştia se aşteaptă la o creştere cu două cifre pentru încasările din sporturile feminine în următorii trei sau cinci ani, cu fotbal, baschet şi rugby în special primind o susţinere din partea evenimentelor majore.
Mediul a fost atrăgător pentru noi apariţii, de asemenea, astfel că luna trecută Premier Lacrosse League a anunţat o ligă feminină care va debuta anul viitor, iar o liga profesionistă feminină de baseball (WPBL) cu şase echipe este programată să debuteze în anul 2026.
WPBL a fost abordată de foarte mulţi potenţiali proprietari în săptămâna care a urmat anunţului lansării sale, în octombrie, potrivit lui Keith Stein, cofondator al ligii cu deschizătoarea de drumuri Justine Siegal, prima femeie care a antrenat o echipă masculină de baseball profesionist.
”Peste 40% din fanii Ligii de baseball (Major League Baseball) sunt femei, iar sporturile feminine profesioniste, chiar şi sporturile la nivel de colegiu, nu au fost mai apreciate de către public aşa cum se întâmplă astăzi”, a spus Justine Siegal pentru Reuters.
”Este un moment perfect de a lua un joc pe care femeile îl îndrăgesc de secole şi să le dăm şansa nu doar să joace, dar şi să fie de asemenea în poziţii de conducere”, a mai spus Siegal. AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)