Rezervoarele Venezuelei se umplu cu combustibil rezidual, pe fondul prăbuşirii exporturilor sub blocada SUA

Stocurile de combustibil rezidual ale Venezuelei s-au acumulat rapid în rezervoarele de pe uscat, forţând compania petrolieră de stat PDVSA să recurgă la soluţii extreme pentru a evita oprirea rafinăriilor, după ce o blocadă impusă de Statele Unite a redus exporturile la un nivel minim, au declarat pentru Reuters patru surse.

În ultimele zile, câteva nave au intrat în apele venezuelene, iar unele petroliere sub pavilion chinez se apropie de coastă. Totuşi, majoritatea navelor programate să acosteze în decembrie şi la începutul lui ianuarie au făcut cale întoarsă, descurajate de blocadă, inclusiv nave care nu se află sub sancţiuni.

Presiunea exercitată de Washington, menită să-l înlăture pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a declanşat cea mai gravă criză operaţională pentru PDVSA de la sancţiunile impuse în 2020 principalilor parteneri comerciali ai companiei. Aceste măsuri au forţat PDVSA să apeleze la intermediari pentru livrările de petrol către China, folosind nave sancţionate sau aşa-numita „flotă din umbră”, care îşi maschează poziţia.

Venezuela, care produce în principal ţiţei extra-greu, generează cantităţi mari de combustibil rezidual, în special păcură cu conţinut ridicat de sulf, destinată în mod obişnuit exporturilor către Asia. În ultimele două săptămâni însă, aceste livrări au fost reduse drastic, potrivit documentelor interne şi datelor de transport.

După ce rezervoarele terestre s-au apropiat de capacitatea maximă, PDVSA a început să stocheze ţiţei şi combustibil pe petroliere, într-o strategie de depozitare plutitoare. Cu aproximativ 25 de milioane de barili de reziduuri deja stocaţi, capacitatea rămasă este aproape epuizată, au spus sursele.

Pentru a evita oprirea unităţilor funcţionale de la complexul de rafinare Paraguaná, cu o capacitate de 955.000 de barili pe zi, PDVSA încearcă să redeschidă rezervoare scoase din uz şi a început să trimită combustibil rezidual către bazine de deşeuri petroliere din vestul ţării — o măsură considerată extremă.

PDVSA nu a răspuns solicitărilor de comentarii. Ministerul Petrolului şi preşedintele Maduro au declarat anterior că Venezuela va continua să producă şi să exporte petrol. Între timp, Statele Unite şi-au intensificat acţiunile, după ce au interceptat luna aceasta două transporturi de ţiţei venezuelean.

Exporturile de petrol ale Venezuelei în decembrie au scăzut la aproximativ jumătate faţă de media de 950.000 de barili pe zi din noiembrie, potrivit datelor preliminare. Navele operate de principalul partener al PDVSA, compania americană Chevron, sunt printre puţinele care mai reuşesc să transporte petrol venezuelean de la jumătatea lunii decembrie.

 

Venus Williams a primit un wild card pentru Australian Open

Washingtonul consideră că manevrele militare chineze în jurul Taiwanului „intensifică inutil tensiunile”