Ritm susţinut pe şantierul noului corp de clădire dedicat Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul Clinic Filantropia – Se dublează numărul locurilor şi se realizează prima bancă de lapte matern în spitalele ASSMB

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă, miercuri, că şantierul noului corp de clădire dedicat secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul Clinic Filantropia înaintează în ritm susţinut şi în scurt timp se va ajunge la cota zero. Investiţia de peste 56 de milioane de lei va dubla numărul locurilor în secţia de ATI Neonatologie şi va duce la prima bancă de lapte matern în spitalele ASSMB.

”Şantierul noului corp de clădire dedicat secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul Clinic Filantropia înaintează în ritm susţinut. La mai puţin de două luni de la debutul lucrărilor (22 ianuarie), noua structură prinde deja contur”, au transmis, miercuri, oficialii ASSMB.

Potrivit acestora, fundaţia este finalizată şi se lucrează la armarea radierului (structura masivă de beton de la baza clădirii, care asigură stabilitatea).

”Suntem aproape de nivelul parterului („cota zero”), urmând ca acesta să fie finalizat pe parcursul lunii aprilie.  În paralel cu ridicarea clădirii, pregătim dotările medicale. O parte din echipamentele de ultimă generaţie au fost deja achiziţionate, iar restul se află în procedură de licitaţie. Noua unitate va fi una sustenabilă, certificată nZEB (clădire cu un consum de energie aproape de zero)”, au precizat reprezentanţii instituţiei citate.

ASSMB precizează care sunt beneficiile aduse pentru cetăţeni prin realizarea investiţiei:

  • Dublăm numărul de locuri la ATI Neonatologie, de la 12 la 25 de paturi.
  • Amenajăm prima Bancă de Lapte Matern din reţeaua spitalelor ASSMB, vitală pentru nutriţia prematurilor.
  • Facilităţi noi pentru depistarea timpurie a malformaţiilor cardiace şi a retinopatiei de prematuritate (afecţiune oculară severă care poate apărea la copiii născuţi înainte de termen).

”Suntem mulţumiţi de ritmul în care se desfăşoară lucrările la Spitalul Clinic Filantropia. Fiecare etapă finalizată conform graficului ne aduce mai aproape de obiectivul nostru principal: dublarea capacităţii de tratament pentru nou-născuţii aflaţi în stare critică. Această investiţie vitală nu înseamnă doar ziduri şi echipamente, ci şanse reale la viaţă pentru cei mai vulnerabili copii şi încredere pentru părinţii lor”, a declarat Iustinian Roşca, director general ASSMB.

Investiţia totală se ridică la 56,7 milioane de lei. Proiectul este finanţat prin PNRR (27,7 milioane lei fonduri nerambursabile) şi susţinut printr-o contribuţie de la bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASSMB.

viewscnt–>

Aliaţii din NATO discută despre „cea mai bună modalitate” de a redeschide strâmtoarea Ormuz, spune Mark Rutte

Oţelul Galaţi: Apelul clubului nostru a fost admis. Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost definitiv respinsă / Activitatea continuă normal