Robert Moreno, fost selecţioner al Spaniei, acuzat de utilizarea excesivă a ChatGPT în perioada în care a antrenat în Rusia

După trecerea sa pe la FC Soci (Rusia), Robert Moreno se află acum în centrul unei controverse. Concediat în vara anului 2025, fostul selecţioner al Spaniei a fost acuzat de utilizarea excesivă a ChatGPT de către fostul director general al clubului, Andrei Orlov.

Fostul conducător rus îi reproşează că a folosit AI pentru transferuri, planificarea deplasărilor sau chiar alcătuirea echipelor de start.

Fostul antrenor al AS Monaco a răspuns la aceste acuzaţii într-un interviu acordat ziarului spaniol „AS”.

„Nu am folosit niciodată ChatGPT sau orice altă inteligenţă artificială pentru a pregăti meciuri, alcătui echipe sau alege jucători. Este complet fals. În câteva rare ocazii, l-am folosit pentru traduceri între spaniolă şi rusă, o limbă pe care nu o stăpânesc. Dar asta nu are nimic de-a face cu deciziile sportive”, a explicat antrenorul în vârstă de 48 de ani.

Moreno explică şi faptul că Orlov a părăsit clubul înaintea lui din cauza unui dezacord profesional între cei doi şi că, prin urmare, „nu avea nicio idee despre realitatea situaţiei”.

În ceea ce priveşte transferurile, Robert Moreno a recunoscut că nu cunoaşte bine piaţa transferurilor din Rusia, dar a explicat că venirea lui Artur Shushenachev a fost realizată de comun acord între directorul sportiv şi întreg personalul medical. „Jucătorul a marcat în Cupă, apoi s-a accidentat, ceea ce i-a afectat regularitatea, aşa cum se întâmplă în orice club”, s-a justificat spaniolul.

De la plecarea sa la începutul lunii septembrie, clubul nu a făcut nicio declaraţie oficială cu privire la utilizarea AI de către fostul său antrenor.

Guvernul Meloni condiţionează întoarcerea în post a ambasadorului Italiei în Elveţia de o participare italiană la ancheta cu privire la incendiul de la Crans-Montana

Cel puţin 11 morţi şi 12 răniţi în centrul Mexicului, într-un atac armat pe un teren de fotbal la Salamanca, în statul Guanajuato, unul dintre cele mai violente din ţară, în care grupări criminale organizate fac ravagii