“Începând din septembrie, spitalele vor fi obligate să publice pe site-ul lor o serie de indicatori pentru transparenţă. Şi anume – numărul de pacienţi internaţi, gradul de ocupare a patului din luna precedentă, procentul de execuţie din contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi numărul de pacienţi transferaţi în alte spitale”, a spus ministrul Sănătăţii.
Întrebat despre stadiul la care se află construcţia spitalelor regionale, oficialul a arătat că primul care va fi dat în folosinţă va fi cel din Craiova, potrivit Agerpres.
“În 2022, când am ajuns în Ministerul Sănătăţii, cele trei proiecte pentru spitalele regionale erau complet blocate. Atunci a început licitaţia pentru toate trei, la Craiova se lucrează şi va fi primul spital regional dat în folosinţă. La Iaşi a existat o contestaţie care s-a finalizat şi estimez că din octombrie vor începe lucrările efective, iar la Cluj tocmai ce s-a finalizat licitaţia”, a detaliat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în spitalele din municipiile Hunedoara, Deva şi Brad.